Ce mai putem conserva? Taina persoanei umane, acea realitate necuantificabila si imposibil de vindut sau cumparat. Si o lume la dimensiuni umane. Intr-o celebra lucrare din 1922 intitulata Mesure de la France, Drieu la Rochelle scria ca nu mai exista conservatori din cauza ca nu mai exista nimic de conservat: "Religia, familia, aristocratia, toate vechile intrupari ale principiului autoritatii sint praf si pulbere". Daca un colectionar de vinuri sau de timbre poate trai si fara colectia sa, pe care o transcende, daca detractorii "pasunismului" au conace la tara si arhitectii modernisti locuiesc in case boieresti cu veranda, conservatorul nu include, ci e inclus de lumea pe care o apara, e parte a realitatii mai degraba decit manager al ei. Conservatorismul e mai mult o atitudine decit o ideologie, e, adica, nascut din intilnirea cu ceilalti si din locuirea in lume si nu din ambitia de a rationaliza raporturile interumane si a planifica stiintific existenta. Nefiind, asadar, in nici un fel detasati de lumea pe care o aparau, conservatorii de care vorbea Drieu par a fi disparut odata cu lumea sacrificata in transeele primului razboi mondial, odata cu ultimul atac al cavaleriei usoare, cu arta filigranului si cu bataile cu flori la sosea.
Tot atunci, la inceputul anilor '20, disparea si in Romania ultima factiune care mai rezistase din vechiul Partid Conservator. Agitata istorie politica a Romaniei interbelice poate fi citita si ca o criza a unui sistem politic din care absenta o componenta conservatoare serioasa, care sa exprime starea socio-profesionala si culturala a Romaniei.
Situatia Romaniei interbelice pare a se repeta si acum, cu partide lipsite de consistenta electoral-umana, gravitind isteric in jurul unui pol de centru stinga a carui alternativa conservatoare lipseste. Si asta in ciuda existentei unor nebuloase de energie intelectuala conservator-