Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Accident cu şapte răniţi, după ce şoferul unei maşini cu volan pe dreapta a intrat pe contrasens

Publicat in Monitorul de Suceava, marți 17 iulie 2012 ·

Un şofer în vârstă de 21 de ani, care conducea o maşină cu volan pe partea dreaptă, a provocat un accident soldat cu şapte răniţi după ce a pierdut controlul asupra volanului şi a intrat pe contrasens. Evenimentul rutier s-a petrecut duminică, în jurul orei 19.00, pe DJ 209G, în comuna Straja.

Conform anchetei efectuate de lucrătorii de la Biroul Rutier al Poliţiei municipiului Rădăuţi, Gheorghe Polencă, şoferul în vârstă de 21 de ani, din oraşul Vicovu de Sus, aflat la volanul unui autoturism Mercedes Benz, înmatriculat în Irlanda, a pierdut controlul asupra volanului într-o curbă la stânga, lovindu-se frontal de un VW Golf condus regulamentar din sens opus de Ioan Hrenciuc, în vârstă de 28 de ani, din comuna Putna.

Din impact, prima maşină s-a răsturnat în afara drumului, autoturismul VW rămânând pe carosabil. În cele două maşini se mai aflau încă cinci persoane, membri ai familiilor şoferilor, toate cele şapte persoane fiind transportate la Spitalul municipal Rădăuţi. Printre cei şapte răniţi s-au aflat şi doi copii, unul de doi şi unul de trei ani.

Conform primelor estimări medicale, cel mai grav au fost răniţi cei doi şoferi. Tânărul de 21 de ani care a intrat pe contrasens a fost diagnosticat cu fractură maleolă externă dreapta şi fractură claviculă stângă, leziuni care necesită în jur de 40-45 de zile de îngrijiri medicale.

Şoferul care se deplasa regulamentar a suferit fractură de stern, o leziuni care, dacă nu apar complicaţii, necesită 20-30 de zile de îngrijiri medicale, au apreciat medicii.

Cei cinci pasageri au suferit leziuni ceva mai uşoare, care necesită până în jur de 20 de zile de îngrijiri medicale.

Poliţia precizează că ambii şoferi au fost verificaţi cu aparatul etilotest, rezultând că nu au consumat alcool.

Un şofer în vârstă de 21 de ani, care conducea o maşină cu volan pe partea dreaptă, a provocat un a

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 7 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Învierea Domnului - cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, sărbătoarea bucuriei. Tradiţii străvechi

News.ro acum o ora
Sărbătorile pascale pentru credincioşii ortodocşi încep duminică şi se desfăşoară pe durata a trei zile. Ceremonii pascale au loc la Ierusalim şi peste tot în lume unde trăiesc comunităţi creştine. Sărbătoarea Paştelui este considerată sărbătoarea b

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 10 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 9 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 11 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 7 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 9 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 14 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 6 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

8°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°