Prejudicierea prin atribuire

Cronicarul ştie prea bine că un scriitor poate fi prejudiciat prin deposedare. Cineva îşi însuşeşte ceva ce un scriitor a scris şi prezintă acel lucru drept creaţie personală. Delictul se numeşte plagiat, iar plagiatorul dovedit are de suportat oprobriul public dacă nu şi rigorile legii.

Încă mai gravă i se pare Cronicarului prejudicierea unui scriitor prin atribuire falsă. Cineva scrie un text şi i-l atribuie unui scriitor cunoscut, fără să-l avizeze, chiar dacă mai e în viaţă, sau fără să-i avizeze, dacă nu mai este în viaţă, pe urmaşii legali.

Dar se întâmplă la noi astfel de lucruri? Se întâmplă! Cronicarului i-au ajuns sub ochi numerele 2 şi 3 pe 2007 ale revistei editate de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor, revistă intitulată incorect PRO LEX (corect, în latină, Pro lege). Ei bine, peste ce a dat Cronicarul în Pro lex (sic!) nr. 2? A dat peste un editorial intitulat "Paradoxul vremurilor noastre", plasat în fruntea revistei şi semnat Octavian Paler. O colecţie de platitudini agramate despre care Cronicarul nu putea să creadă că ar fi fost emise de regretatul scriitor, un om de condei care nu se juca cu vorbele şi un stilist remarcabil. Am cercetat: articolul nu-i aparţine, într-adevăr, lui Paler, nu l-a scris niciodată! Altcineva l-a scris şi l-a pus în revistă fără să-l fi avertizat pe cel în cauză. În nr. 3 al aceleiaşi publicaţii a poliţiştilor şi vameşilor gluma se îngroaşă. Sub menţiunea In memoriam (între timp scriitorul decedase) amintita publicaţie reproduce (e un fel de a spune!) poemul lui Paler Avem timp, apărut prima oară în volumul Scrisori imaginare din 1979 (v. şi în ediţia din 2007, Ed. Historia). Este "reprodus" poemul (şi fotografia autorului) atât că poemul din volum număra 21 de versuri, iar acela din Pro lex (sic!)... 103 versuri! Cineva, nu se ştie cine, l-a continuat pe