Presedintele Comisiei pentru aparare din Senat, Corneliu Dobritoiu (PNL), a precizat, miercuri, pentru Mediafax, ca suma totala necesara achizitionarii in leasing a aeronavei pentru inaltii demnitari se ridica la 56 de milioane de euro, bani care vor fi virati MApN de catre Ministerul de Finante.
Achizitionarea acestei aeronave este prevazuta intr-o ordonanta a Guvernului aprobata in luna august si care se afla la Comisia de aparare a Senatului.
Guvernul a autorizat Ministerul Apararii Nationale sa incheie, in anul 2013, un contract de leasing pentru achizitionarea unei aeronave destinate exclusiv pentru zboruri speciale.
Ordonanta Guvernului 29/2013 privind reglementarea unor masuri bugetare a fost adoptata de Executiv in data de 27 august si va fi dezbatuta de Senat in calitate de prima Camera sesizata.
Potrivit reglementarilor in vigoare, zborurile speciale sunt zborurile ce se executa cu aeronave care au la bord presedintele Romaniei, presedintele Senatului, presedintele Camerei Deputatilor, prim-ministrul, viceprim-ministrul, ministri sau omologii straini ai acestora aflati in vizita in Romania.
In ordonanta se mai prevede ca plata sumelor datorate conform contractului de leasing, cheltuielile aferente organizarii, pregatirii si executarii zborurilor speciale, precum si cele aferente activitatilor de intretinere, mentinere in stare de aeronavigabilitate a aeronavei se asigura din bugetul aprobat Ministerului Apararii Nationale.
Initiatorul mentioneaza in expunerea de motive ca, in prezent, zborurile speciale se asigura cu aeronave ale unor institutii publice sau companii aeriene, "ceea ce presupune costuri ridicate generate de activitatile de intretinere si mentinerea in stare de aeronavigabilitate a aeronavelor".
Comisia raportoare pentru acest proiect este Comisia pentru buget, finant