Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un panou publicitar, pericol public

Publicat in GAZETA de SUD, joi 13 septembrie 2007 ·

Un panou publicitar tip prismă s-a prăbuşit ieri, în jurul orei 13.00, la intersecţia străzilor Nicolae Titulescu şi Maria Tănase din Craiova. Panoul, doborât de vântul puternic, a căzut peste un chioşc de ziare, pe o parte a trotuarului şi la câţiva centimetri de o maşină aflată în trecere, dându-i emoţii şoferiţei autoturismului. Din fericire, nici un pieton nu a trecut prin zonă în acel moment. În urma impactului cu chioşcul de ziare, acesta a fost avariat. Vânzătoarea, care plecase pentru câteva minute, a scăpat fără nici o zgârietură. „Noroc că nu am fost aici când s-a întâmplat. Le-am spus de câteva ori că o să cadă, pentru că era ancorat de două bănci, dar nimeni nu m-a luat în seamă“, a explicat Florica Sandu, vânzătoarea de la chioşcul cu pricina.

Reprezentanţii Primăriei Craiova au declarat că panoul publicitar era amplasat provizoriu, în urma unui acord dintre o firmă privată şi municipalitate. „Este vorba de o construcţie provizorie, amplasată pe domeniul public pentru care nu este necesar un certificat de urbanism sau o verificare a rezistenţei. Aceasta a fost doborâtă de vânt, mai ales pentru că nu avea fundaţie, era ancorată cu cordeline, iar pământul a fost moale“, a declarat Gheorghe Daici, şeful Serviciului Disciplina în Construcţii. Acesta a precizat că, după incidentul de ieri, municipalitatea le va pune în vedere proprietarilor de astfel de construcţii să le ancoreze mult mai bine. Un panou publicitar tip prismă s-a prăbuşit ieri, în jurul orei 13.00, la intersecţia străzilor Nicolae Titulescu şi Maria Tănase din Craiova. Panoul, doborât de vântul puternic, a căzut peste un chioşc de ziare, pe o parte a trotuarului şi la câţiva centimetri de o maşină aflată în trecere, dându-i emoţii şoferiţei autoturismului. Din fericire, nici un pieton nu a trecut prin zonă în acel moment. În urma impactului cu chioşcul de ziare, acesta a fost avariat.

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mohammad Mokhber va deveni preşedintele interimar al Iranului. Date despre oficial

Ziua Constanta acum 3 ore
Mohammad Mokhber, în vârstă de 68 de ani, primul vicepreşedinte al Iranului, ar urma să devină, potrivit Constituţiei iraniene, preşedinte interimar, după moartea lui Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter, relatează Reuters. În calitate de pr

Incendiu la Parchetul Vaslui. Gestul șocant al unei grefiere

Ziare.com acum o ora
Un incendiu a fost înregistrat, luni, 20 mai, la Parchetul Vaslui, unde o angajată ar fi dat foc unor documente şi ar fi încercat să se sinucidă, potrivit unor surse AGERPRES. Detaşamentul de pompieri Vaslui intervine cu o autospecială de stingere c

Marcel Ciolacu: Sectorul comunicaţiilor electronice are rol strategic pentru România

Mediafax acum 46 minute
Şeful Executivului a găzduit luni şi ceremonia de semnare a Memorandumului de Înţelegere pentru cooperare în domeniul comunicaţiilor electronice între România şi Qatar, parafat de preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementar

Premierul Marcel Ciolacu, vizită oficială în Turcia, marţi, la invitaţia preşedintelui Erdoğan: Turcia este principalul partener comercial non-UE al României; Ne-am propus să creştem schimburile comerciale la 15 miliarde de dolari

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu efectuează marţi o vizită oficială în Turcia, la invitaţia preşedintelui Erdoğan, el urmând să fie însoţit de o delegaţie de miniştri. Premierul transmite că Turcia este principalul partener comercial non-UE al României şi c

Miron Cozma, audiat la Parchet în Dosarul Mineriadei- „Care Mineriadă? Toţi îl susţineţi pe Iliescu“

Ziua Constanta acum 2 ore
Miron Cozma, fost lider al minerilor din Valea Jiului, s-a prezentat luni dimineaţa la Parchetul General pentru a fi audiat în dosarul Mineriadei din iunie 1990, în care este acuzat de săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii. "Care Mineriadă? To

Un candidat PSD la o primărie din Vaslui, reținut după ce a încercat să mituiască doi polițiști

HotNews acum o ora
Maricel Gîfu, fost primar al comunei vasluiene Pogana până în 2020 și actual candidat din partea PSD pentru aceeași funcție, a fost reținut duminică, pentru dare de mită. PolițieFoto: Cateyeperspective | Dreamstime.com Bărbatul a fost prins în flagr

Meteo: Temperaturi de vară și val de ploi consistente în următoarele două săptămâni

HotNews acum o ora
Meteorologii estimează că temperaturile vor fi apropiate de cele normale în următoarele două săptămâni, în toate regiunile din țară, dar vor fi oscilații de temperatură și intervale de ploi consistente, după data de 22 mai și în primele zile ale lun

Ryanair: Tarifele din această vară vor fi mai scăzute, deşi avioanele nu vor fi pline

Mediafax acum 46 minute
Directorul executiv Michael O'Leary a declarat luni că cererea generală de zboruri a fost „pozitivă", dar a avertizat că „preţurile recente se situează sub aşteptările firmei", raportează Financial Times, citat de Ziarul Financiar. Directorul execut

Comisia Europeană își explică ajutorul acordat Iranului pentru găsirea elicopterului prezidenţial

HotNews acum 45 minute
Comisia Europeană a transmis luni că ajutorul pe care l-a oferit duminică pentru căutarea elicopterului în care se afla preşedintele iranian Ebrahim Raisi a fost acordat fără „motivaţii politice”. Amintim că preşedintele iranian Ebrahim Raisi și min

Tesla vrea să ofere discounturi cumpărătorilor de flote auto din Europa

Adevarul acum 22 minute
Tesla ia măsuri pentru a calma unele companii europene de leasing, după ce repetatele reduceri ale preţului de vânzare cu amănuntul au afectat valoarea flotelor lor, iar ritmul lent al activităţilor de la service şi reparaţiile scumpe i-au supărat p

Vremea

București
acum

21°
lun.

12°/22°
mar.

15°/25°
mie.

12°/25°
joi

13°/25°
Iasi
acum

23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

11°/26°
joi

16°/25°
Constanta
acum

19°
lun.

13°/19°
mar.

15°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

23°
lun.

13°/23°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

14°/20°
Timisoara
acum

23°
lun.

15°/23°
mar.

13°/25°
mie.

14°/22°
joi

14°/23°