Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Raluca Lăzăruţ: «Maternitatea şi căsătoria nu au legătură!»

Publicat in Click, duminică 10 iunie 2012 · ·

Noua vedetă a ştirilor de prânz de la Kanal D este Raluca Lăzăruţ.

A intrat în televiziune o dată cu primul show "Big Brother" şi de atunci a prezentat emisiuni de divertisment, ştiri sportive, iar acum trece la economie şi politică, adică va fi la pupitrul ştirilor generaliste, prezentând în fiecare luni şi marţi de la 12.30, Ştirile Kanal D.

Vedeta Kanal D este în „zodia schimbărilor". În ultima vreme a schimbat casa, televiziunea, dar nu are de gând să-şi schimbe şi starea civilă.

Raluca, de ce ai ales să te alături echipei Kanal D?

Cu riscul de a suna a stereotipie, a fost o alegere făcută din inimă, am simţit că e e cea mai bună decizie la momentul respectiv şi am luat-o fără să stau prea mult pe gânduri. Instinctul m-a îndrumat către această schimbare de decor profesional, deşi nu mi-a fost uşor.

Toată lumea mi-a vorbit extrem de frumos despre echipa Kanal D, că sunt foarte uniţi, profesionişti, că investesc în oameni şi că m-aş potrivi tare bine între ei... Spun cu mâna pe inimă că nu s-au înşelat.

Vom fi cu ochii pe tine. Dar, până atunci, spune-ne tu dacă ai deja prieteni printre vedetele Kanal D?

Am o prietenie veche cu Virgil Ianţu, având în vedere că el a prezentat reality-show-ul care m-a făcut cunoscută - "Big Brother", dar am o relaţie şi mai faină cu nevasta lui, Roxana. Simona Pătruleasa şi Silvia Ioniţă mi-au fost colege şi am o relaţie foarte bună cu ele.

Gata cu profesia! Să trecem la lucruri mai interesante! Am auzit că ai reuşit să-ţi cumperi casă. Cum e noul apartament?

Cred că locuinţa e oglinda celui care stă în ea, dacă vrei să-i faci unui om radiografia, trece-i pragul casei. Aşa că am încercat s-o decorez după chipul şi asemănarea mea şi să nu mă ghidez după ideea românilor de a copia un showroom de la A la Z.

Am ales să-mi urmez instinctul şi inima şi să mă înconjor de obiecte c

Articolul in Click >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „România nu va trimite combatanți în Ucraina“

Ziua Constanta acum 44 minute
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani

HotNews acum 2 ore
Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani, anunță pagina de Facebook a Teatrului Național „I. L. Caragiale” din București Actorul Costel ConstantinFoto: Captura YouTube „Cu adâncă tristețe anunțăm trecerea la Veșnicie a marelui actor

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum 2 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Sugar în vârstă de o lună, mort la Spitalul Judeţean Târgu Jiu / A fost adus de familie în stop cardio-respirator / Au fost sesizate Poliţia şi DSP Gorj

News.ro acum 3 ore
Un sugar în vârstă de o lună a murit, miercuri, la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, cadrele medicale anunţând Poliţia şi DSP Gorj. Copilul a fost adus de familie în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare. ”În cursul dimineţii,

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum 4 ore
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

Descoperire macabră într-o parcare din Suceava. Ce au găsit pompierii într-o mașină carbonizată

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat a fost găsit mort într-o maşină care a ars într-o parcare de pe raza localităţii Şcheia din judeţul Suceava, au anunţat, miercuri, 22 mai, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU). Potrivit acestora, la faţa locului

„Pur şi simplu nu am avut altă opţiune”. Trei urși care au intrat în Miercurea Ciuc au fost împușcați azi-noapte

HotNews acum 4 ore
Trei urşi care au intrat timp de mai multe zile în intravilanul municipiului Miercurea Ciuc au fost împuşcaţi, în noaptea de marţi spre miercuri, de către autorităţi. Viceprimarul municipiului, Bors Bela a declarat pentru Agerpres că echipajele de i

SUA susține că Rusia a lansat o armă spațială pe orbită

Wall-Street.ro acum 6 ore
Rusia a lansat ceea ce este probabil o armă spaţială capabilă să atace alţi sateliţi pe orbita joasă a Pământului, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, citat de dpa și preluat de Agerpres. Ryder a precizat că lansarea a avut l

Iohannis: Discuţiile despre funcţia de secretar general al NATO sunt în toi

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele a fost întrebat, miercuri, cum decurg discuţiile despre postul pe care-l vizează, cel de secretar general al NATO, şi dacă în paralel au loc altfel de discuţii, poate pentru ocuparea unei alte funcţii la nivelul Uniunii Europene. „Nu, n

Vremea

București
acum

24°
mie.

12°/24°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
Iasi
acum

27°
mie.

12°/27°
joi

15°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

21°
mie.

15°/21°
joi

15°/18°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/23°
Timisoara
acum

23°
mie.

15°/23°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°