Confruntări violente au izbucnit, marţi seara, la Madrid, între poliţie şi protestatari ai mişcării "indignaţilor", informează AFP. Ciocnirile au continuat marţi seară la Madrid între manifestanţii din mişcarea indignaţilor şi poliţiştii care au folosit gloanţe de cauciuc în apropiere de Congresul deputaţilor.
Conform unui bilanţ, cel puţin 60 de persoane au fost rănite dintre care una "grav care suferă de o posibilă leziune la coloana vertebrală", a declarat un purtător de cuvânt al serviciilor de urgenţă. Printre răniţi se numără şi 27 de poliţoşti.
Cel puţin 26 persoane au fost arestate, conform unui bilanţ al poliţiei.
Forţele de ordine au încercat să disperseze miile de manifestanţi adunaţi în apropiere de Congres care strigau "demisia" pentru a denunţa o democraţie "sechestrată", supusă "pieţelor financiare".
Marţi după-amiază, poliţiştii au intrat prima dată cu bastoanele în manifestanţii care încercau să forţeze un baraj, în timp ce mii de indignaţi erau adunaţi în apropiere de Congres şi unii aruncau cu diferite proiectile asupra forţelor de ordine desfăşurate cu sutele.
Manifestanţii, unii aşezaţi, şi forţele de ordine s-au instalat apoi faţă în faţă într-o atmosferă tensionată, au transmis jurnalişti AFP din piaţa Neptuno, foarte aproape de Congres.
"Acestea sunt armele noastre", strigau manifestanţii ridicând mâinile în aer.
Seara, poliţiştii au acţionat pentru a doua oară asupra manifestanţilor, unii având feţele acoperite cu cagule, care aruncau cu pietre sau lansau barierele ataşate barajelor în direcţia forţelor de ordine.
Majoritatea manifestanţilor s-au dispersat apoi către străzile din jur, strigând "poporul unit nu va fi niciodată învins", "ruşine", în timp ce alţii s-au aşezat, cu mâinile în aer, în piaţa unde erau amplasate maşinile de poliţie.
Cel puţin doi manifestanţi au fost răniţi