În războiul dintre pieţele financiare şi politicienii risipitori ai Europei sociale, declanşat oficial în 2010, odată cu revelaţia catastrofei financiare din Grecia, frontul de luptă s-a mutat în zona, oarecum teoretică, a ratingului.

Agenţiile de rating dau asaltul final asupra finanţelor sleite ale marilor datornici europeni. Un atac de imagine. În ciuda criticilor acerbe, agenţiile de evaluare financiară sunt, în încăpăţânarea lor de a descrie tacticos problemele ţărilor, băncilor sau companiilor pe care le penalizează, mai puternice decât oricând. Le poţi reproşa orice, însă nu argumentele economice puternice care însoţesc explicarea oricărei tăieri de calificativ. În acest final de an, în care liderii europeni sperau că ultimul summit ar putea cumpăra un armistiţiu cu pieţele financiare, agenţiile de rating s-au înviorat şi pun sub semnul întrebării calificativele economiilor din zona euro. Cam târziu, spun pieţele financiare, care penalizează deja chestiunea, dând bani cu împrumut la costuri din ce în ce mai mari oricărei ţări cu probleme. Paul Donovan, economistul şef al băncii elveţiene UBS, nu conteneşte să observe că „aceşti giganţi intelectuali“, care sunt agenţiile de rating, reacţionează tardiv şi sunt mereu în trena pieţei financiare.

Politicienii ale căror economii sunt penalizate, cum a fost cazul Ungariei, sau doar ameninţate, cum este cel al Franţei, au contestat vehement acţiunea agenţiilor de rating. Ministerul Economiei din Ungaria a reacţionat chiar furios, acuzând agenţia Moody’s că ar lansa un atac speculativ. Ungurii au contestat argumentaţia care a însoţit, în noiembrie, aruncarea economiei ţării vecine în categoria „junk“, de ţară considerată riscantă pentru investiţii. Realitatea este că în Ungaria planurile de consolidare fiscală s-au bizuit pe aşa-numitele politici neortodoxe, mai puţin pe reforme. Vistieria statului s-