Mesajul a fost trimis. Multumesc!

I s-a dat pe mână un matinal! Fostul «iepuraş» Playboy Rocsana Marcu va prezenta emisiunea «Star Matinal», la Antena Stars

Publicat in Libertatea, duminică 8 decembrie 2013 ·

Rocsana Marcu (32 de ani) se poate considera o femeie fericită, fiindcă are două fetiţe superbe, pe Mayra, în vârstă de 6 ani, şi pe Indira Maria, de 2 ani. Iar de câteva zile se consideră împlinită şi pe plan profesional, fiindcă a primit pe mână emisiunea “Star Matinal”, pe care o va prezenta în direct, de la ora 9.00, de luni până vineri, la Antena Stars.

Fostul “iepuraş” Playboy îl va avea drept partener de prezentare pe “Bote”, pe numele său real Răzvan Botezatu, freneticul reporter al emisiunilor “Acces direct” şi “Un show păcătos” (Antena 1).

“Star Matinal” va putea fi urmărit din această lună, la Antena Stars, primul canal românesc de “celebrity news & hot infotainment”, post care va înlocui Antena 2.

“Îmi era dor de televiziune şi, deşi am primit o mulţime de oferte, am ales-o pe cea care mi s-a părut cea mai serioasă şi durabilă. Şi trebuie să recunosc faptul că un astfel de proiect mă provoacă din toate punctele de vedere. Am văzut ce vor să facă oamenii cu această televiziune şi am rămas uimită. Nimic din ce este pe piaţă la momentul acesta nu arată atât de bine. Începând cu sigla, cu modul în care se realizează materialele şi terminând cu oamenii care fac parte din echipe. Abia aştept să începem. Vă spun sincer că abia aştept să-l chinuiesc pe Botezatu. Cum chinuieşte el vedetele, aşa voi face şi eu cu el, în fiecare dimineaţă”, ne-a declarat Rocsana. Munceşte pentru fetiţe

Rocsana Marcu se descurcă singură cu cele două fetiţe ale sale concepute cu bărbaţi diferiţi

. Dacă tatăl Mayrei (6 ani) a recunoscut copilul abia după ce a fost târât de vedetă prin tribunale, celălalt bărbat pare mai sufletist şi o vizitează adesea pe Indira (2 ani).

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Planul Roşu de Intervenţie, activat în Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care ar fi implicate 9 persoane, din care şase copii

News.ro acum o ora
Planul Roşu de Intervenţie a fost activat, marţi seară, de autorităţile din judeţul Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care ar fi implicate 9 persoane, din care şase copii. Potrivit primelor informaţii, un adult este inconştient.

Ciolacu, întrebat despre bătaia din Parlament dintre Florin Roman şi Dan Vîlceanu: E de cascadorii râsului

News.ro acum 32 minute
Premierul Marcel Ciolacu a comentat scandalul care a avut loc, marţi, în Parlament, între parlamentarii Florin Roman şi Dan Vîlceanu, în urma căruia ultimul a încercat să îl muşte pe fostul său coleg şi l-ar fi lovit cu genunchiul în zona nasului. ”

Dosarul „Azilele groazei”. Frații Godei și alte 26 de persoane, trimiși în judecată după o investigație de presă

HotNews acum 2 ore
Procurorii au trimis în judecată 28 de persoane, printre care și fostul șofer al Gabrielei Firea, Ștefan Godei, și cele două entități juridice care administrau așa-zisele centre de îngrijiri pentru bătrâni și persoane cu dizabilități implicate în do

Şi Cristina Dinu a acces în turul doi al calificărilor la Roland Garros

News.ro acum 21 minute
Jucătoarea română de tenis Cristina Dinu, locul 229 mondial, a acces, marţi, în turul doi al calificărilor la Roland Garros. Dinu a trecut în runda inaugurală de sportiva argentiniană Paula Ormaechea, care a beneficiat de clasament protejat, scor 6-

Românii pot călători în Turcia doar cu buletinul. Decretul dat de Erdogan

Press Alert acum 2 ore
< p> Cetăţenii români vor putea călători în Turcia în baza cărţii de identitate pe o perioadă de maxim 90 de zile, potrivit unui decret semnat de preşedintele republicii, Recep Tayyip Erdogan, transmite Agerpres. Potrivit decretului prezidenţial pub

Mutare periculoasă a lui Putin. Rusia a început exerciții militare cu arme nucleare la granița cu Ucraina VIDEO

Ziare.com acum o ora
Armata rusă a anunţat marţi, 21 mai, că a început în apropiere de Ucraina exerciţii militare privind utilizarea armelor nucleare tactice, exerciţii ordonate la începutul lunii mai de preşedintele Vladimir Putin, dând asigurări că este vorba despre u

Judecătoarea din dosarul Vlad Pascu se transferă la Constanţa. CSM i-a aprobat transferul

Mediafax acum 4 ore
Judecătoarea Ioana Ancuţa Popoviciu, care soluţiona dosarul Vlad Pascu, părăseşte instanţa din Mangalia şi se transferă la Judecătoria Constanţa. Secţia de judecători a CSM i-a aprobat transferul începând cu 1 iunie. Accidentul în care Roberta Marin

UPDATE - Un mort şi circa 30 de răniţi într-un zbor Londra-Singapore, în urma unor "turbulenţe puternice". A coborât 1.800 de metri în 3 minute. Avionul era un Boeing 777 şi a aterizat de urgenţă la Bangkok. Persoana decedată este cetăţean britanic- FOTO

News.ro acum 4 ore
Un Boeing 777 operat de Singapore Airlines a înregistrat marţi perturbări majore în zbor, a anunţat compania aeriană, ceea ce a dus la moartea unei persoane, cetăţean britanic, şi la rănirea altor câteva zeci, relatează AFP. Aeronava, un Boeing 777-

VIDEO Ciolacu, după întâlnirea cu Erdogan, pe care îl numește „un lider cu viziune”: În scurt timp, va fi operaţionalizată acţiunea de deminare în Marea Neagră, desfăşurată în comun de România, Turcia și Bulgaria

HotNews acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, marţi la Ankara că, în scurt timp, va fi operaţionalizată acţiunea de deminare în Marea Neagră, desfăşurată în comun de forţele navale din România, Turcia şi Bulgaria. premierul Marcel Ciolacu si presedintele turc

Premierul Ciolacu anunță „o decizie foarte importantă de mare impact pentru fermierii români”: reluarea exportului și tranzitului cu carne și animale vii în Turcia / Rapoartele Comisiei Europene acuză condițiile neadecvate la transportul animalelor vii pe navele românești

G4Media acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, marți, la Ankara, după ședința comună de guvern, „o decizie foarte importantă de mare impact pentru fermierii români”: reluarea exportului și tranzitului cu carne și animale vii în Turcia. ANSVSA a trecut prin nen

Vremea

București
acum

20°
mar.

12°/25°
mie.

12°/25°
joi

13°/22°
vin.

14°/27°
Iasi
acum

21°
mar.

11°/25°
mie.

11°/26°
joi

16°/26°
vin.

16°/27°
Constanta
acum

14°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

12°/23°
mie.

12°/19°
joi

13°/22°
vin.

12°/23°
Timisoara
acum

18°
mar.

14°/27°
mie.

14°/24°
joi

15°/22°
vin.

15°/22°