Foto: Guvernul României Un doctor în contabilitate, lângă care se aşază un doctor în antropologie religioasă şi istorie comparată a religiilor. Ceva mai încolo este locul unui doc­tor în economie, lângă care stă un suav blond doctor în ştiinţe mili­ta­re. Două scaune mai departe şi vizavi, locul este rezervat unui doctor în drept, lângă care se aşază unul în sociologie şi un altul tot în drept. Sca­u­nul doctorului în agronomie este apropiat de cel al doctorului în chimie care este, totodată, şi gimnastul de per­formanţă al grupului. De la ceva dis­tanţă sunt toţi supravegheaţi şi con­duşi pe drumul afirmării politice de mai-marele între doctori, cel în drept constituţional şi instituţii politice.

Este o altfel de imagine a Guvernului, focalizată pe pregătirea edu­caţio­nală a miniştrilor din Cabinetul Emil Boc, aflat la a şasea formulă de prezentare. Pornind de la aceste specializări, figurile relevate ar trebui să fie uşor de identificat, dar lucru­ri­le nu stau chair aşa, căci uneori specializarea ministrului nu are nimic de-a face cu domeniul pe care îl păstoreşte.

Mai-marele între doctori, cu ates­tat de specialist în drept consti­tuţio­nal şi ştiinţe politice este, desigur, primul între miniştri, Emil Boc, specialist care şi-a pus însă semnătura şi pe cele mai multe acte guvernamentale declarate ca neconstituţio­na­le decât oricare alt prim-ministru vreodată.

Specialistul în contabilitate este ministrul însărcinat cu dirijarea treburilor financiare ale ţării, Gheorghe Ialomiţianu, care şi-a pregătit cariera de mai mare peste impozitele româneşti cu o lucrare de doctorat premonitorie: "Implicaţiile sistemului de impozitare a veniturilor globa­le asupra organizării şi conducerii evidenţei cheltuielilor şi a veniturilor contribuabililor". Şi, normal, unul din­tre doctorii în drept este la cârmuirea treburilor Ministerului Jus­tiţiei, Cătălin Pr