Mesajul a fost trimis. Multumesc!

189.305 de societăţi comerciale cu participare străină la capital, în iunie

Publicat in Puterea, duminică 21 iulie 2013 ·

Numărul societăţilor comerciale cu participare străină la capital a crescut, în iunie, la 189.305, fiind cu 1,9% mai mare faţă de nivelul înregistrat la finalul lunii decembrie 2012, potrivit datelor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului.

La sfârşitul anului trecut, numărul acestor societăţi era de 185.792. Faţă de luna precedentă, numărul de societăţi este mai mare cu 0,23%. Astfel, în iunie s-au înregistrat 447 firme cu participare străină la capital.

În ceea ce priveşte capitalul social subscris al celor peste 189.000 de firme, acesta a crescut în iunie la peste 36,144 miliarde euro, fiind mai mare cu 2,3% faţă de valoarea consemnată la finele anului trecut.

În ceea ce priveşte clasamentul pe ţări de rezidenţă a investitorilor în societăţi comerciale cu participare străină la capitalul social, la data de 30 iunie 2013, acesta era condus de Olanda, cu o valoare a capitalului social subscris de peste şapte miliarde euro (4.349 firme), Austria cu 4,664 miliarde euro (6.565 firme) şi Germania, cu 4,119 miliarde euro (19.860 societăţi). Pe locurile patru şi cinci se situează Cipru, cu 2,345 miliarde euro (5.312 firme) şi Franţa cu 2,074 miliarde euro capital social subscris (7.410 societăţi), transmite Agerpres.

Numărul societăţilor comerciale cu participare străină la capital a crescut, în iunie, la 189.305, fiind cu 1,9% mai mare faţă de nivelul înregistrat la finalul lunii decembrie 2012, potrivit datelor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului.

La sfârşitul anului trecut, numărul acestor societăţi era de 185.792. Faţă de luna precedentă, numărul de societăţi este mai mare cu 0,23%. Astfel, în iunie s-au înregistrat 447 firme cu participare străină la capital.

În ceea ce priveşte capitalul social subscris al celor peste 189.000 de firme, acesta a crescut în iunie la peste 36,144 miliarde euro, fiind mai mare cu 2,3% faţ

Articolul in Puterea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul italian al apărării cere un armistiţiu în Ucraina şi discuţii de pace cu Putin

News.ro acum 42 minute
Ministrul italian al apărării, Guido Crosetto, a declarat într-un interviu publicat luni de cotidianul Il Messaggero că sancţiunile economice împotriva Rusiei au eşuat şi cere Occidentului să încerce mai degrabă să negocieze o soluţie diplomatică cu

Surse Președintele, Klaus Iohannis, a plecat azi într-o vizită în SUA

Ziua Constanta acum 22 minute
Klaus Iohannis a plecat astăzi într-o vizită în SUA, scrie BoardingPass, site specializat în știri din aviație. Președintele a folosit același avion de lux cu care a mai fost anul trecut în Africa și Coreea de Sud. Președintele României va efectua o

Cum încearcă Adidas să profite de cererea mare pentru pantofii săi Samba şi pantofii multicolori Gazelle

HotNews acum 31 minute
​Adidas îşi propune să profite de cererea mare pentru pantofii săi Samba cu trei dungi, în alb cu negru, şi pantofii multicolori Gazelle şi ia măsuri pentru a preveni ca aceştia să devină victimele propriului lor succes, scrie Reuters. Pantofi Adida

O schimbare strategică esenţială. Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informaţii

HotNews acum 3 ore
Agenţiile europene de informaţii şi-au avertizat guvernele că Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj pe întreg continentul, scrie Financial Times. Vladimir PutinFoto: Sergei Savostyanov / AP / Profimedia Rusia a început deja să pregătească mai ac

Donald Trump şi-a intensificat acuzaţiile de instrumentare a justiţiei de către administraţia succesorului său democrat Joe Biden, comparând-o cu Gestapoul

NapocaNews acum o ora
Fostul preşedinte republican Donald Trump şi-a intensificat acuzaţiile de instrumentare a justiţiei de către administraţia succesorului său democrat Joe Biden, comparând-o cu Gestapoul, poliţia politică a Germaniei naziste, au raportat duminică medi

Nord-coreenii, obligați să-i jure credință lui Kim Jong Un de ziua dictatorului

HotNews acum o ora
Pentru prima dată de când dictatorul Kim Jong Un a preluat puterea în 2011, nord-coreenilor li s-a cerut să depună jurăminte de credinţă de ziua sa de naştere, potrivit unui institut de cercetare sud-coreean, relatează Reuters. Kim Jong Un și fiica

Cutremur în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău

Mediafax acum 2 ore
Seismul s-a produs la ora 2.11, la adâncimea de 114.5 kilometri. Cutremurul a avut loc în apropierea următoarelor oraşe: 56 km de Sfântu-Gheorghe, 60 km de Buzău, 61 km de Focşani, 62 km de Braşov şi 78 km de Ploieşti. ULTIMELE ȘTIRI Adrian Sârbu: D

Intervenții Salvamont: 4 persoane au ajuns la spital după ce au fost salvate de pe munte, în ultimele 24 de ore FOTO

Ziare.com acum o ora
Salvamont România a anunțat că un număr de 17 persoane au fost salvate, în ultimele 24 de ore, de salvamontişti. Dispeceratul Naţional Salvamont a informat luni, 6 aprilie. că, dintre acestea, patru persoane au fost predate Serviciului de Ambulanţă

Câştigătoarea Eurovision Jamala spune că Ucraina „nu-şi poate permite” să boicoteze concursul.„Sarcina noastră e să fim zgomotoşi şi creativi”

Ziare.com acum 13 minute
Jamala, fosta câştigătoare ucraineană a concursului Eurovision a declarat că ţara sa nu-şi poate permite să boicoteze concursul de cântece, deoarece are nevoie de această ocazie pentru a reaminti Europei de invazia Rusiei, scrie The Guardian. Au exi

Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate

News.ro acum 50 minute
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. ”Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului la nivelul etajului 1

Vremea

București
acum

21°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/21°
joi

12°/19°
Iasi
acum

18°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

11°/19°
joi

13°/18°
Constanta
acum

19°
lun.

10°/19°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

11°/20°
mar.

12°/22°
mie.

11°/17°
joi

12°/17°
Timisoara
acum

18°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

14°/19°
joi

11°/19°