de CRISTINA ANDREEA CATANA GURMANDUL IN BUCATE Vechi de mii de ani, perele au facut deliciul regilor si al oamenilor simpli, deopotriva. Mai verzi sau dimpotriva coapte si suculente, perele s-au dovedit a fi potrivite pentru orice desert. Ca si marul, au fost printre primii pomi pe care oamenii i-au domesticit. Dar eu nu am sa va vorbesc despre cat de batrani sunt acesti pomi. Eu am sa va povestesc despre un par, acel par care cu umbra lui a mangaiat fruntea plina de sudoare a patru generatii. Parul acesta, care acum are scoarta batrana si plina de riduri, a fost primul arbore pe care strabunicii mei l-au plantat in curtea casei. Ma uit de fiecare data la el cu mandrie, cu respect, dar si cu un pic de ciuda pentru cate a vegheat el. De multe ori, in copilarie, cand imi petreceam vacantele la bunici, stateam pe treptele verandei si il admiram. La inceput nu stiam prea multe despre el si ma intrebam de ce nu il taie bunica. Pere prea mari nu mai facea si la cea mai mica furtuna ii cadeau crengile. "Eu acolo l-am pomenit de cand ma stiu. Are mai bine de o suta de ani!"
SCENARII. Atunci, m-am gandit, copil fiind, ca parul acela trebuie sa aiba viata. In atatia ani credeam eu, a prins si radacini si suflet. L-au sapat atatea maini si l-au ingrijit atat de bine incat s-a atasat de curtea noastra si nu a vrut sa moara. Peste ani, mintea mea adolescentina crea fara sa vrea tot felul de scenarii. Poate sub pomul asta aflat nu departe de poarta gospodariei, strabunicul i-a furat primul sarut strabunicii si mai apoi dupa zeci de ani, fiul lor cel mai mic, bunicul meu, a reusit sa-i fure o sarutare bunicii mele. Inventam povesti romantice, cu hore in mijlocul satului si nopti intregi petrecute la sezatoare, cu priviri oachese aruncate de strabunica din spatele fuiorului. Si anii au trecut, si sub acel par mama si-a facut prima fotografie in rochie de mireasa. Ras