Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Finantarea partidelor, sub lupa Autoritatii Electorale Permanente

Publicat in Romania Libera, vineri 23 iunie 2006 · ·

Senatul a adoptat, ieri, in calitate de prima Camera decizionala, cu 81 de voturi "pentru" si nici un vot "impotriva", noul proiect de lege privind finantarea partidelor politice si a campaniilor electorale. Fata de legea aflata in vigoare, noua formula asigura o mai mare transparenta in ceea ce priveste finantarea formatiunilor politice, chiar daca senatorii au adus numeroase modificari proiectului de baza, venit de la Guvern. Actul normativ a fost cerut cu insistenta de oficialii Uniunii Europene si a fost realizat de Ministerul Justitiei, in colaborare cu Asociatia ProDemocratia si Institutul pentru Politici Publice. Guvernul a propus si senatorii au fost de acord sa se mentina din forma actuala a legii, ca surse de finantare, cotizatiile membrilor de partid, donatiile si legatele, la care se adauga subventiile de la bugetul de stat si veniturile rezultate din activitati proprii. Modificari substantiale s-au operat insa in ceea ce priveste cuantumul acestora. Ministerul Justitiei a dorit reducerea substantiala a cotizatiilor pe motiv ca aceasta forma de finantare a partidelor presupune un grad mai redus de transparenta, in comparatie cu donatiile care, de la un anumit nivel in sus, trebuie sa fie facute publice. Concret, de la 100 de salarii de baza minime brute pe tara, cat prevede actuala legislatie ca pot plati membrii de partid intr-un an, Guvernul a vrut sa ramana doar 12 salarii de baza minime brute. Senatorii nu au fost insa de acord si la propunerea pesedistului Doru Ioan Taracila si a conservatorului Gavrila Vasilescu au majorat plafonul maxim al cotizatiilor la 48 de salarii minime brute pe tara. In contrapartida la aceasta modificare s-a acceptat insa sa se faca publica lista cu numele membrilor de partid care au platit, intr-un an, cotizatii a caror valoare depaseste suma a 10 salarii minime brute pe tara. Mai putine donatii "deghizate" In ceea ce

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit marele actor Costel Constantin. Rolurile memorabile în care a jucat VIDEO

Adevarul acum 21 minute
Actorul Costel Constantin s-a născut la 20 octombrie 1942, la Galaţi, conform tnb.ro.A urmat cursurile Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică, secţia actorie, clasa Beate Fredanov, pe care le-a absolvit în 1964.

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum o ora
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum 19 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

Suceava: Bărbat decedat într-un incendiu la o mașină aflată într-o parcare / Pompierii spun că incendiul ar fi fost provocat

G4Media acum 33 minute
Pompierii au intervenit, miercuri, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins un autoturism aflat într-o parcare din judeţul Suceava. Din interior a fost scos un bărbat cu arsuri pe toată suprafaţa corporală, fiind declarat decesul. Pompierii au

Cutremur cu magnitudinea 4, în zona seismică Vrancea-Buzău

HotNews acum 22 minute
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs miercuri, în zona seismică Vrancea-Buzău, anunță Institutul Național pentru Fizica Pământului (INFP). SeismografFoto: INQUAM Photos / Octav Ganea Conform INFP, seismul cu magnitudinea 4 a avut loc la ora 12:5

Șeful Armatei avertizează că există riscul escaladării conflictului din Ucraina și că România trebuie să se pregătească

Adevarul acum o ora
Șeful Armatei României, Gheorghiță Vlad, a declarat că există riscul escaladării conflictului din Ucraina și că țara noastră trebuie să accelereze înzestrarea forțelor de apărare. 

SUA susține că Rusia a lansat o armă spațială pe orbită

Wall-Street.ro acum 3 ore
Rusia a lansat ceea ce este probabil o armă spaţială capabilă să atace alţi sateliţi pe orbita joasă a Pământului, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, citat de dpa și preluat de Agerpres. Ryder a precizat că lansarea a avut l

Sugar în vârstă de o lună, mort la Spitalul Judeţean Târgu Jiu / A fost adus de familie în stop cardio-respirator / Au fost sesizate Poliţia şi DSP Gorj

News.ro acum 32 minute
Un sugar în vârstă de o lună a murit, miercuri, la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, cadrele medicale anunţând Poliţia şi DSP Gorj. Copilul a fost adus de familie în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare. ”În cursul dimineţii,

Mircea Geoană: Ucraina are nevoie urgentă de apărare aeriană / NATO nu are nicio intenţie să intervină în acest conflict. Încercăm să evităm o escaladare / Susţinem Ucraina să se apere şi să respingă agresiunea rusă

News.ro acum o ora
Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat într-un interviu acordat cotidianului german „Tagesspiegel” că Ucraina are nevoie urgentă de apărare aeriană. El a ţinut să precizeze că NATO nu are nicio intenţie să intervină în acest c

„Pur şi simplu nu am avut altă opţiune”. Trei urși care au intrat în Miercurea Ciuc au fost împușcați azi-noapte

HotNews acum 2 ore
Trei urşi care au intrat timp de mai multe zile în intravilanul municipiului Miercurea Ciuc au fost împuşcaţi, în noaptea de marţi spre miercuri, de către autorităţi. Viceprimarul municipiului, Bors Bela a declarat pentru Agerpres că echipajele de i

Vremea

București
acum

22°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

25°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/23°
Constanta
acum

20°
mie.

15°/20°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

17°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

20°
mie.

15°/22°
joi

14°/19°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/26°