Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Trupul neînsufleţit al lui Costică Ştefănescu va fi depus la Casa Fotbalului

Publicat in Romania TV, miercuri 21 august 2013 ·

Trupul neînsuflețit al lui Costică Ștefănescu, decedat marţi, va fi depus în sala "Florea Dumitrache" a Casei Fotbalului începând de joi, de la ora 14.00, până vineri la ora 15.00, informează frf.ro.

"Cei care vor dori să-i aducă un ultim omagiu vor avea acces în incinta Complexului Arena Națională prin Bulevardul Basarabia, iar în incinta Casei Fotbalului numai prin lateral, pe lângă Parcarea C a Arenei Naționale", se arată în comunicat FRF.

Conform FRF, până la înmormântarea, prevăzută sâmbătă, la ora 13.00, la Săbăreni (județul Giurgiu), trupul neînsuflețit va fi depus în casa părintească a celui trecut în neființă, aflată în aceeași comună.

Tot miercuri, site-ul oficial al grupării FC Universitatea Craiova a anunţat că fostul fotbalist va fi înmormântat la Craiova. "Adrian Mititelu împreună cu Mariana Ştefănescu, soţia fostului Căpitan, au luat decizia să îl înhumeze pe Costică Ştefănescu la Craiova. În acest sens, Clubul de Fotbal Universitatea Craiova va face toate diligenţele la Primăria Craiova pentru a obţine un loc de veci în Cimitirul Ungureni. Funerariile vor fi suportate de către Universitatea Craiova.Toţi cei care deplâng trecerea în nefiinţă a marelui fotbalist Costică Ştefănescu sunt aşteptaţi la sediul Clubului de Fotbal Universitatea Craiova, din strada Sfântul Dumitru, nr.1, unde pot aprinde o lumânare pentru sufletul Căpitanului", se arată în comunicatul postat pe site-ul fcuniversitatea.ro.

Costică Ştefănescu a încetat din viaţă, marţi seară, la vârsta de 62 de ani, după ce s-a aruncat de la etajul 5 al Spitalului Militar din Capitală, au declarat, pentru Mediafax, surse din Poliţie.

Potrivit surselor citate, la 112 a fost primit, la ora 18.20, un apel prin care s-a semnalat că fosta glorie a Universităţii Craiova şi a echipei naţionale s-a aruncat de la etaj.

Costică Ştefănescu suferea de o boală incurabilă.

Articolul in Romania TV >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Armata israeliană a găsit cadavrul unui alt ostatic ucis pe 7 octombrie. Bărbatul se plimba cu bicicleta când a început atacul Hamas

Ziare.com acum o ora
Armata israeliană a anunţat sâmbătă, 18 mai, că forţele sale care operează în Fâşia Gaza au recuperat cadavrul unui ostatic ucis de Hamas în atacul din 7 octombrie. Trupul lui Ron Binyamin a fost găsit alături de alţi trei ostatici ucişi, a căror re

Noi tensiuni în cabinetul de război al Israelului: Ministrul Benny Gantz spune că se va retrage din Guvern dacă nu se va adopta un nou plan cu privire la Gaza

HotNews acum 47 minute
Benny Gantz, un popular membru centrist al Cabinetului de război al Israelului, format din trei membri, a ameninţat sâmbătă că va demisiona din Guvern dacă acesta nu va adopta în trei săptămâni un nou plan cu privire la Gaza, decizie care l-ar lăsa

Căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropierea de Sfântu Gheorghe au fost suspendate. Anunțul Autorității Navale Române

Ziare.com acum o ora
Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au anunţat sâmbătă seara, 18 mai, că au fost suspendate căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropiere de Sfântu Gheorghe. „Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi

Preşedinta Georgiei a blocat legea „agenţilor străini” care a provocat proteste uriaşe în ţară

Mediafax acum 2 ore
Preşedinta Georgiei a respins legea care a declanşat săptămâni de proteste de stradă, potrivit BBC. Marţi, parlamentarii au adoptat legea controversată care cere ONG-urilor şi presei independente care primesc peste 20% din finanţare de la donatori s

Superliga: CFR Cluj – Farul Constanţa 5-1. Clujenii vor evolua în Conference League

News.ro acum 59 minute
Echipa CFR Cluj a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 5-1, formaţia Farul Constanţa, în ultima etapă din play-off-ul Superligii. Echipa lui Dan Petrescu va juca în Conference League. Clujenii aveau nevoie de victorie pentru a fi siguri că î

ANR Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi, suspendată

Ziua Constanta acum 2 ore
Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi în urma naufragiului a fost suspendată din cauza lăsării întunericului. Vă reamintim că accident de navigaţie a avut loc în această dimineaţă la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe. Alerta

Primii pasageri care au trecut prin noul terminal al Aeroportului Oradea au primit cadouri

Mediafax acum 3 ore
Reprezentanţii aeroportului din Oradea spun că este vorba despre un moment istoric. „Azi, 18 mai 2024, Aeroportul Oradea a marcat un moment istoric prin inaugurarea noului său terminal. Inaugurarea noului terminal al Aeroportului Oradea reprezintă o

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum 5 ore
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Bărbatul acuzat de tentativă de asasinare a premierului Slovaciei, plasat în arest preventiv de un tribunal

G4Media acum 6 ore
Un tribunal slovac a decis sâmbătă plasarea în arest preventiv a bărbatului acuzat de tentativă de asasinat împotriva prim-ministrului Robert Fico, a declarat purtătoarea de cuvânt a instanţei, Katarina Kudjakova, citată de TASR, AFP şi Reuters, tra

Box Alexandru Buleu și Erson Huseim, de la CSM Constanța, învingători în Cupa României (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum o ora
Doi pugiliști de la CSM Constanța au boxat sâmbătă, 18 mai 2024, la Brăila, în finalele Cupei României pentru seniori U-22 și ambii au coborât treptele ringului victorioși. La categoria 51 kg, Erson Huseim s-a dovedit a fi cel mai formă boxer, înv

Vremea

București
acum

14°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°
lun.

12°/24°
mar.

12°/22°
Iasi
acum

12°
sâm.

11°/16°
dum.

9°/23°
lun.

10°/24°
mar.

11°/25°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/16°
dum.

12°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
sâm.

10°/19°
dum.

10°/22°
lun.

12°/23°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

14°
sâm.

11°/24°
dum.

14°/24°
lun.

13°/26°
mar.

15°/26°