Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Radu Stroe e un domn: Aţi fost violată, doamnă poliţist?

Publicat in Gandul, luni 14 ianuarie 2013 ·

În aceste zile, ministrul de Interne Radu Stroe le redă demnitatea şi încrederea de sine celor 8.800 de femei din Poliţia Română, strivite în menghina unui sistem milităros, în care bărbaţii taie şi spânzură. Ca un părinte blând, Radu Stroe vine de la Bucureşti şi îi întinde o mână de ajutor chiar şi ultimei poliţiste aterizate în subordinea vreunui burduhănos şef de post din praful Bărăganului. Radu Stroe e un domn: Aţi fost violată, doamnă poliţist?

Puse în faţa unor comisii trimise de la Bucureşti, formate din necunoscuţi, poliţistele din toate colţurile ţării au la dispoziţie câteva minute să răspundă sincer dacă şefii şi colegii lor bărbaţi le-au îndesat priviri adânci în decolteu, le-au pleznit muncitoreşte peste fese sau pur şi simplu le-au trântit pe unde au apucat şi le-au violat sălbatic.

Nimic mai simplu. E ca şi cum nişte străini ar intra în vestiarul unei echipe de fotbal sau de orice alt sport de echipă şi ar întreba fiecare jucător ce porcării le fac antrenorii şi ceilalţi colegi prin cantonamente. E ca şi cum la puşcărie ar veni o comisie să întrebe pe fiecare deţinut cine pe cine pândeşte să scape săpunul la duş. În astfel de situaţii, ies în faţă doar delatorii, turnătorii şi cei cu interese ascunse. Violatele şi hărţuitele "veritabile" vor sta, ca şi până acum, cu gura închisă, strângând din dinţi.

Dacă ar fi navigat mai mult pe navă decât prin birourile oficiale ale Partidului Comunist Român, în scurta sa carieră de ofiţer de marină dinainte de 1989, Radu Stroe ar fi ştiut că există sisteme profesionale sau sociale închise, aşa cum sunt poliţiştii, sportivii sau puşcăriaşii, care nu toarnă în bloc, în faţa unora veniţi din afară. Ca să obţii o mărturisire împotriva unor colegi de breaslă ca aceştia, e nevoie de fineţe şi putere de convingere.

Şi bineînţeles că Radu Stroe ştie. Radu Stroe nu este un naiv. El se aşteapt

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 23 minute
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum o ora
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 3 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 4 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum o ora
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum 3 ore
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Parlamentul sârb a aprobat guvernul de coaliţie condus de Milos Vucevic. Doi dintre membrii executivului sunt proruşi sancţionaţi de SUA

News.ro acum 3 ore
Parlamentul sârb a aprobat joi guvernul de coaliţie al premierului desemnat Milos Vucevic, care a spus că va fi un executiv "de continuitate", ce va trebui să conducă ţara balcanică prin provocările geopolitice din regiune şi tensiunile cu Kosovo, r

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 5 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 3 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

O hală de depozitare din Mogoşoaia arde. Pompierii intervin cu mai multe autospeciale

Mediafax acum 4 ore
Pompierii intervin, joi seara, pentru stingerea unui incendiu la o hală de depozitare, pe strada Poieni din localitatea Mogoşoaia. Incendiul se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi, fără pericol de extindere. Până în momentul

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/24°
Iasi
acum

14°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°