E cald. O caldura umeda si naucitoare. Cerul topit se scurge din inalturi intr-o mutenie apasatoare, cangrenand aerul cu arome de pamant ars. Frunzele pomilor stau nemiscate, incremenite de spaime nestiute, inaccesibile noua, muritorilor.
Un caine naparlit se prelinge sub umbra unui tomberon pe marginile caruia picotesc niste muste melancolice. Dulaul se intinde lenevos, cu limba scoasa, pe asfaltul fierbinte, incordandu-si pantecul ori de cate ori respira sacadat. Adoarme, cu pleoapele coborate, ca nu cumva arsita amiezii de vara sa-i tulbure limpezimea privirii canine. Din cand in cand tresare, deschide ochii urdurosi a sperietura, se asigura imprejur ca totul e-n ordine si-i inchide la loc, impacat cu linistea desavarsita. Sa fi visat ceva?, ma iscodesc candid, inainte sa aflu daca si cainii au trairi onirice. Ce-ar putea visa un caine? V-ati intrebat vreodata? Pai, sa zicem, o lume mai dreapta, in care credinciosul patruped sa-l plimbe in zgarda pe om si sa-l dreseze, aruncandu-i bomboane si ciozvarte proaspete, cumparate din magazinele pentru bipezii de casa. Oricum, o lume mai intelegatoare si, indiscutabil, mai miloasa.
"Poftiti la vizita!", striga plictisit subofiterul din poarta penitenciarului, stergandu-si anevoie, cu gesturi intepenite, siroaiele de sudoare ce-i curg necontrolat de pe chelia imbrobonata. Langa mine se ingramadesc femei, barbati si copii, majoritatea tigani, tarand dupa ei sacose si genti imense, incarcate cu alimente si schimburi pentru rudele aflate in detentie. Sunt molesiti de greaua asteptare caniculara si parca resemnati. O fetita de vreo cinci ani sare fericita si isi implora mama sa n-o parasca tatalui. O mangaie cu manutele gracile, ca petalele de crin, pana smulge un nu irevocabil. Copila isi tiveste cu podul palmelor pliurile rochitei si rade plin, straina de framantarile celor mari. "Fir-ar tac-tu al dracu
