Gheorghe Neaţă le cere gorjenilor să aibă încredere în medicii de la Spitalul din Târgu-Jiu. Victima doctorului Neaţă a rămas şocată când a aflat de noua funcţie ocupată de cel care l-a nenorocit pe viată.
Membru al PD-L Gorj, chirurgul Gheorghe Neaţă, a fost numit în fruntea Spitalului Judeţean Târgu-Jiu, iar astăzi a preluat biroul predecesorului său, Florin Mergea. Neaţă este medicul care în urmă cu 11 ani, a lăsat un om paralizat pentru tot restul vieţii, de numele său fiind legat unul dintre cele mai mari grave cazuri de malpraxis din sistemul medical din Gorj. Astfel, în anul 1999, un pacient operat de medicul Neaţă a rămas paralizat pe viaţă. Ion Milconiu, din satul Râpa, din municipiul Motru, a venit la spital şi a fost operat de subocluzie intestinală. Intervenţia a fost făcută de medicul Gheorghe Neaţă. Acesta i-a făcut şi rahianestezia pentru că nu s-a prezentat un medic anestezist. După operaţie, pacientul a rămas paralizat, fiind imobilizat la pat. Medicii legişti au constatat că rahianestezia a fost făcută necorespunzător şi aceasta a fost cauza paraliziei. Ion Milconiu a făcut plângere penală împotriva medicului Neaţă, dar procurorii l-au iertat. Medicul chirurg a fost obligat în cele din urmă să-i plătească pacientului pe care l-a paralizat în timpul intervenţiei chirurgicale despăgubiri de 800 de milioane de lei vechi şi achitarea unei rente viagere de câte trei milioane de lei vechi pe lună.
Victima lui Neaţă nu s-a mai ridicat din pat de 11 ani, Ion Milconiu fiind şocat de vestea că doctorul paralizant trăieşte pe picior mare. În prezent, bărbatul în vârstă de 64 se simte foarte rău, familia fiind singura care l-a ajutat să se deplaseze
. „De 11 ani sunt imobilizat la pat, iar soţia mea Cornelia mă ajută mereu atunci când am nevoie de ceva. De situaţia aceasta se face vinovat doctorul Neaţă. M-am judecat c