Asist cu tristeÅ£e de ceva timp la declan­Å�a­rea unor atacuri la adresa presei Å�i a jurnaliÅ�tilor. ExistÄ� suficiente raÅ£iuni de cri­ticÄ� profesionalÄ� pentru modul prea lax în respectarea reperelor de eticÄ� jurnalisticÄ�. Dar tentaÅ£ia generalizÄ�rii pare im­po­si­bil de reprimat. Persoane care au beneficiat din plin de libertatea de expresie, de rezultatele meseriei de jurnalist, care şi-au făcut o carieră în presă sunt acum în postura de a condamna o meserie. Eu spun că e nefericită opţiunea lor. Sunt destui oameni politici şi înalţi funcţionari care s-ar bucura enorm dacă mâine în România nu ar mai exista presă şi ziarişti. Unii ar prefera cu siguranţă nişte foi colorate, pline de poze cu silicoane, rebus, un horoscop şi cursul valutar. Alţii doresc un soi de presă pozitivă, cu titluri mari, pe pagina întâi, ale comunicatelor plicticoase şi foarte prost concepute în instituţiile de stat. Sau cu mesajele "nealterate, neinterpretate" ale preşedintelui, primului-ministru, ale miniştrilor sau parlamentarilor. Eventual şi fotografia mare, cu figura preocupată a opinentului.

Pentru că articolele din presa scrisă şi emisiunile de televiziune deranjează, mai ales când relatează marile măgării ale oamenilor politici, aceştia creează reglementări constrângătoare în planul libertăţii de expresie. Este şi cazul prevederilor noului Cod Civil, cu articole care pot fi definite drept pumn de oţel în mănuşă de catifea. Cea mai nedemocra­tică este cea privind sechestrul sau confiscarea prin decizie judecătoarească a logisticii de lucru, indiferent că e vorba despre ziar sau televi­ziune. Clubul Român de Presă, cel care cândva apăra interesele mass-media, tace azi inteligent. O singură organizaţie sindicală a jurnaliştilor şi ceva ONG-uri insistă pentru modificarea unor articole inacceptabile din noile Coduri: Civil şi Penal. Presa relatează constant din pro