Atacul de la Smârdan", celebra pânză a lui Nicolae Grigorescu, comandată de Primăria Bucureştilor în anul 1878 şi aflată astăzi la Muzeul Naţional de Artă, a fost începutul unei lungi serii stilistice a picturii de război din arta românească. Peste timp, lucrarea a devenit un etalon din care au germinat numeroase opere, pe cel puţin două direcţii: a picturii-reportaj, a instantaneelor realiste de luptă, şi a compoziţiilor monumentale, romantice, cu valoare patriotică, pe al cărui suport ideatic s-a grefat realismul prolific al secolului XX. „Libretul" odată apărut, pe baza lui s-a dezvoltat o inimaginabilă multiplicare la care au îndemnat înseşi numeroasele schiţe, teme, variante compoziţionale de care s-a servit Nicolae Grigorescu în realizarea lucrării.

Mai multe lucrări asemănătoare

Încă din 1960, George Oprescu (George Oprescu, Nicolae Grigorescu, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1960, pag. 38) enumeră cel puţin trei lucrări, variante - modificate sau puternic asemănătoare (identice?) - cunoscute ale aceleiaşi lucrări, „Atacul de la Smârdan", cărora li s-a atribuit paternitatea grigoresciană: un studiu de mari dimensiuni (10 metri pătraţi) aflat la Galeria Naţională, o compoziţie mai restrânsă, dar mai elaborată, aflată la Muzeul de Istorie a Municipiului Bucureşti, o alta aflată la Muzeul de Artă din Craiova şi, în sfârşit, una aflată într-o colecţie privată din Ploieşti. Ca realizare şi reprezentativitate, toate sunt considerate de valori relativ egale.

Exceptând-o, poate, pe cea aflată la Galeria Naţională, a cărei faimă este amplificată de această locaţie de excepţie.

Încă un "Atac", la Cluj

Iată însă că, în modul cel mai miraculos, neaşteptat, a mai apărut o lucrare identică variantelor preliminare enumerate mai sus. Ea aparţine unui colecţionar clujean şi poartă caracteristicile stilistice de atelier ale artistului, în genul pieselor