Cercetătorii americani de la Massachusetts Institute of Technology (MIT) au creat o “frunză artificială”.
Dispozitivul este capabil să transforme lumina solară în combustibil ce poate fi stocat şi folosit, ulterior, la producerea de energie. Această “frunză artificială”, o celulă solară din siliciu cu diverse materiale catalitice ataşate pe cele două feţe, nu necesită nici conectare externă, nici un circuit de control pentru a funcţiona, au declarat creatorii acestei invenţii, transmite RRA.
Este suficient ca această frunză să fie plasată într-un recipient umplut cu apă şi expus la lumina solară, a explicat Daniel Nocera, profesor la Massachusetts Institute of Technology, principalul autor al acestui studiu, prezentat, joi, în revista americană Science. Frunza începe destul de repede să producă fluxuri de bule de oxigen pe o faţă şi de hidrogen pe cealaltă faţă. Dacă această frunză este plasată într-un container cu un perete care separă cele două feţe, bulele produse pot fi recuperate şi stocate pentru a fi utilizate ulterior pentru a produce energie.
Frunza artificială este alcătuită integral din materiale ieftine şi care se găsesc din abundenţă pe Terra, precum siliciu, cobalt şi nichel, şi funcţionează în apă obişnuită. Celelalte sisteme create anterior ce pot să folosească lumina solară pentru a separa oxigenul şi hidrogenul, folosesc soluţii corozive sau materiale destul de rare, precum platina.
Cercetătorii americani de la Massachusetts Institute of Technology (MIT) au creat o “frunză artificială”.
Dispozitivul este capabil să transforme lumina solară în combustibil ce poate fi stocat şi folosit, ulterior, la producerea de energie. Această “frunză artificială”, o celulă solară din siliciu cu diverse materiale catalitice ataşate pe cele două feţe, nu necesită nici conectare externă, nici un circui