Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Turnu Severin: Liviu Andronie a renunţat la sportul rege pentru judo

Publicat in Adevarul, vineri 10 septembrie 2010 ·

Profită de lentoarea adversarilor de la categoriile superioare de vârstă şi reuşeşte să smulgă medalie după medalie.

Este sportiv al CSM Drobeta încă din 2008, când a început să practice fotbalul. Îşi dorea foarte mult o carieră sportivă, astfel că s-a ţinut de antrenamente atât cât a putut.

Şi a putut, din păcate, doar un an, după care a trecut la un alt sport, mult mai aproape de casă. „Au fost condiţii grele, în sensul că sala era departe de casă şi nu mai aveam timp de şcoală.

Aveam un prieten care făcea judo şi m-am gândit că aş putea să-l fac şi eu. Aşa am ajuns aici şi nu-mi pare rău deloc, pentru că în oraşul nostru nu avem viitor în fotbal, nu ai cum să reuşeşti. În judo, în schimb, da, poţi face performanţă”, ne spune Liviu Andronie(14 ani).

Odată intrat în sala de antrenamente şi acomodat cu noile reguli, Liviu a început să-şi intre imediat în ritm. „Avem în jur de trei antrenamente pe zi, în afară de sâmbătă şi duminică, zile când avem câte unul. În timpul şcolii e mai greu, dar mă descurc”, adaugă sportivul.

Cheia succesului său: comunică bine cu marginea

Că este un copil talentat o dovedeşte şi faptul că, după numai două luni, a obţinut argintul la Turneul Internaţional din Kikinda- Serbia. Iar ceea ce este şi mai interesant şi poate să-i dea şi o mai mare satisfacţie este că medalia obţinută a fost la o categorie de vârstă mult mai mare decât a lui.

„Mi-a fost frică, pentru că eram la început. Dar am reuşit să câştig la o categorie mai mare de vârstă. M-am bătut la cadeţi, la U 17 şi la vârsta mea (U 15) am luat bătaie. Mi s-au părut mai lenţi cei de la categoria mai mare şi mai acizi cei de la mine”, mărturiseşte tânărul.

Chiar dacă e de puţin timp la judo, Liviu a început să progreseze mult. În acest an, a reuşit să ia locul întâi la zonă şi s-a calificat pentru Campionatul Naţional ce are loc chiar

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Joia Mare din Săptămâna Patimilor se mai numeşte şi Joia Neagră - Femeile vopsesc ouăle. Nu se lucrează în această zi şi se face, în schimb, borş. Cine doarme în această zi va fi leneş şi netrebnic

News.ro acum 3 ore
Joia Mare din Săptămâna Patimilor se mai numeşte Joia Neagră sau Joimăriţă. În această zi, femeile vopsesc ouăle. Cine n-a terminat de tors nici că mai toarce. Joimăriţa le pedepseşte pe femeile leneşe, le bate peste degete şi le arde cânepa netoars

Protest în Vama Veche față de modul cum se desfășoară procesul accidentului de la 2 Mai, în care au murit doi tineri

Ziare.com acum 2 ore
O manifestaţie de protest are loc joi, la Vama Veche, faţă de modul în care se desfăşoară procesul în cazul accidentului de la 2 Mai, provocat de Vlad Pascu şi soldat cu moartea a doi tineri. ”În urma unui tragic accident petrecut în vara anului tre

Medicul român care și-a ucis amanta în Ungaria va fi adus în România. Noi detalii din anchetă

Ziare.com acum 36 minute
Medicul Dan Stamatiu, cel care şi-a împuşcat mortal fosta amantă în Ungaria şi l-a rănit grav pe soţul ei, în faţa gemenilor cuplului în urmă cu 8 ani, va fi adus în țară pentru executarea pedepesei, la cererea autorităților din Ungaria. Dan Stamati

Ciolacu este democrat: S-au născut în democraţie, în democraţie ne dorim să trăiască mai departe

Mediafax acum 2 ore
„România îşi sărbătoreşte astăzi tinerii, generaţiile cărora le vom încredinţa viitorul. S-au născut în democraţie, în democraţie ne dorim să trăiască şi mai departe. Entuziasmul cu care ei pornesc în viaţă, specific vârstei, are nevoie de susţinere

Studenţi propalestinieni au ocupat mai multe campusuri universitare din Marea Britanie

HotNews acum o ora
Studenţi propalestinieni din Leeds, Newcastle şi Bristol au protestat în contextul demonstraţiilor violente din campusuri din SUA. Tinerii au instalat corturi în afara clădirilor universitare miercuri, în semn de protest împotriva războiului din Gaz

LIVE Război în Ucraina - ziua 799: SUA acuză Rusia că a folosit un agent chimic în Ucraina / Rușii au atacat portul Odesa cu rachete balistice

HotNews acum 4 ore
Statele Unite ale Americii a acuzat Rusia că a folosit un agent chimic, cloropicrina, împotriva forţelor ucrainene, încălcând astfel Convenţia privind Interzicerea Armelor Chimice. Departamentul de Stat al SUA susține că nu a fost un incident izolat

Copiii, manipulați de marile companii prin trucuri „lipsite de etică” pentru a le face poftă de dulciuri

HotNews acum 3 ore
Companiile alimentare folosesc culori strălucitoare şi personaje din desene animate într-un efort „lipsit de etică" de a manipula copiii pentru a-i face să dorească dulciurile şi chipsurile pe care le produc, potrivit unui raport citat de The Guardi

Pentru prima dată, AstraZeneca recunoaște: „Vaccinul anti-Covid poate provoca tromboze rare"

HotNews acum 6 ore
Compania biofarmaceutică internațională AstraZeneca a recunoscut pentru prima dată că unul dintre efectele secundare ale vaccinului său împotriva Covid-19 ar putea fi sindromul de tromboză cu trombocitopenie (TTS), scrie "The Telegraph", citând docu

VIDEO China: 36 de morţi în urma surpării unei porţiuni de autostradă în sudul ţării

HotNews acum 5 ore
Surparea unei porţiuni de autostradă în sudul Chinei a făcut 36 de morţi, potrivit unui nou bilanţ comunicat joi de presa de stat, notează AFP. Porţiunea de autostradă surpată în sudul ChineiFoto: CNS / AFP / Profimedia Agenţia de presă Xinhua a inf

Război în Gaza, ziua 208. Portul temporar care va accelera fluxul de ajutoare, pe jumătate construit

Press Alert acum 2 ore
Foto: arhivă Armata Statelor Unite a construit până în prezent peste 50% din portul temporar amplasat în largul coastelor din Gaza pentru a accelera fluxul de ajutor umanitar, a anunțat miercuri Pentagonul. „Am finalizat în proporție de peste 50% am

Vremea

București
acum

17°
joi

13°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

22°
joi

12°/23°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

10°/22°
Constanta
acum

16°
joi

12°/16°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/20°
Timisoara
acum

21°
joi

12°/21°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/23°