Din toamnă, Ministerul Educaţiei vrea publicarea absenţelor pe internet.
Din toamnă, mai precis în anul şcolar 2013-2014, şcolile ar putea fi obligate să raporteze lunar, pe internet, situaţia absenţelor. În acest mod poate le va mai scădea apetitul elevilor pentru a lipsi de la şcoală. „Vom încerca să avem cel puţin o raportare lunară pe internet a absenţelor elevilor pe fiecare şcoală, începând cu anul şcolar 2013-2014”, a anunţat ministrul Educaţiei, Remus Pricopie. Acesta a declarat că şcoala trebuie să ştie ce se întâmplă cu elevul atunci când acesta lipseşte de la şcoală. „Este un lucru grav când un copil nu vine la şcoală. Eram în SUA, am lipsit trei zile pentru că am fost bolnav şi au sunat să mă întrebe de ce lipsesc. Dacă în SUA, o facultate sună după student, de ce în România şcoala să nu fie interesată de ce se întâmplă cu elevii. De aceea, voi încerca să avem raportarea lunară a absenţelor, pe fiecare şcoală, pe internet, începând cu anul şcolar 2013-2014”, a spus ministrul Remus Pricopie.
De asemenea, acesta a precizat că părinţii vor putea vedea raportul, deoarece lista cu cei care au absentat va fi publicată pe internet pe site-urile inspectoratelor şcolare.
Potrivit reprezentantului MEN, rezultatele copiilor sunt influenţate în proporţie de 30% de ceea ce se întâmplă în şcoală şi de 70% de ceea ce se întâmplă în afara şcolii. „Pentru a aduce copilul la şcoală trebuie să colaborăm cu poliţia şi asistenţa socială. Trebuie să avem dialog cu părinţii. Uneori este nevoie să facem educaţie cu aceştia şi să le explicăm de ce este nevoie să vină copiii la şcoală”, a mai spus demnitarul. El a mai spus că în momentul de faţă Ministerul Educaţiei poate afla unde se află copilul cu ajutorul codului numeric personal, instrument folosit şi cu ocazia înscrierii în clasa pregătitoare. Din toamnă, Ministerul Educaţiei vrea publicarea absenţe