Problemele Alexandrei Stan sunt mai mari decât ar fi crezut fanii ei. Invitată la o emisiune TV, artista a recunoscut că a încercat să-şi taie venele în urma discuţiilor de anul trecut pe care le-a avut cu managerul ei.
Proiectul "Alexandra Stan" era unul pe cale de dispariţie, a recunoscut astăzi solista. Internată la Spitalul Municipal Medgidia, Alexandra i-a povestit lui Cătălin Măruţa, în direct la Pro TV calvarul ei din ultimul an.
Artista susţine că în urmă cu doar câteva luni a încercat să-şi taie venele chiar la Studiol de înregistrări al lui Marcel Prodan, după o discuţie în contradictoriu cu acesta. A scăpat cu viaţă doar pentru că tatăl ei a venit imediat să o ia de acolo. A doua zi, tânăra s-a dus la avocat şi a căutat o metodă prin care să-l dea în judecată pe managerul ei. I s-a răspuns că nu poate să dovedească în instanţă că Marcel Prodan este cel care i-a indus starea de depresie.
Alexandra Stan spune că a crezut în ideea de echipă până sâmbătă. "Am crezut în colaborarea cu Marcel Prodan până în momentul în care Marcel mi-a umflat ochiul" a marturisit solista.
Artista a împlinit pe 10 iunie 24 ani şi a organizat o petrecere în Delta Dunării pentru totţi colegii de la studio şi pentru prieteni. Unul dintre producătorii Alexandrei, Andrei Nemirschi a refuzat să meargă cu ea. "Era supărat pentru că proiectul nu mai mergea şi chiar voia să se retragă. Mi-au reproşat că în cinci ani am pierdut doua concerte din cauza depresiilor" spune ea.
Alexandra Stan se află încă internată în Spitalul Municipal Medgidia unde medicii urmează să o supună la mai multe teste de specialitate şi să primească ajutor de la un psiholog.
Vă mai recomandăm:
FOTO Secretul dureros al Alexandrei Stan. Artista mai are un singur rinichi
VIDEO Alexandra Stan: „Nu am avut niciun accident