Mai mulţi profesori croaţi au fost condamnaţi, astăzi, de justiţie la pedepse de până la doi ani şi jumătate după gratii, în cadrul unui dosar privind examene cumpărate la o facultate din Zagreb, transmite AFP. Trei profesori ai Facultăţii de Economie au primit pedepse de până la 20 de luni în închisoare. Printre aceştia se află şi fostul preşedinte al unei comisii de etică din Parlamentul croat, Desa Milkotin Tomici, care a primit 14 luni de închisoare, a anunţat agenţia Hina.
Găsiţi vinovaţi de abuz de putere şi luare de mită, profesorii şi-au pierdut dreptul de a mai profesa în domeniul învăţământului pe o perioadă cuprinsă între doi şi cinci ani.
Profesorii luau mită sute de euro
Un bărbat acuzat că a fost "intermediar" între studenţi şi profesorii corupţi a fost condamnat la doi ani şi jumătate de închisoare cu executare, în timp ce o responsabilă administrativă a facultăţii a primit o pedeapsă de 18 luni de închisoare.
Potrivit Parchetului, studenţii mituiau profesorii condamnaţi cu sute, chiar mii de euro pentru a-şi asigura reuşita la examene. Scandalul privind corupţia în mediile universitare croate, care afectează şi alte facultăţi, a izbucnit în septembrie 2008. De atunci, Parchetul a inculpat 70 de persoane, dintre care douăzeci de profesori de la facultăţile de Economie şi Transporturi.
Lupta împotriva corupţiei este unul dintre principalele criterii pe care Croaţia trebuie să le respecte în cadruldemersurilor de integrare în Uniunea Europeană, la care Zagrebul doreşte să adere la începutul lui 2012.