Presedintele pakistanez, Pervez Musharraf, a decis sambata instituirea starii de urgenta in tara, transmit agentiile internationale de presa, monitorizate de Rompres. “Seful fortelor armate a proclamat stare de urgenta”, a anuntat postul public de televiziune. Emisia posturilor private de televiziune a fost intrerupta brusc. Seful statului urmeaza sa se adreseze natiunii mai tarziu in cursul zilei, a precizat consilierul prezidential. Curtea Suprema de Justitie din Pakistan, care urmeaza sa se pronunte, zilele viitoare, in legatura cu legitimitatea realegerii lui Musharraf ca presedinte al tarii la data de 6 octombrie, a ordonat suspendarea starii de urgenta, insa guvernul a respins decizia Curtii. Mai mult, Guvernul de la Islamabad a desemnat un nou presedinte al Curtii Supreme in locul lui Iftikhar Chaudry, care, la 9 martie, a mai fost suspendat o data, pentru a fi reinstalat in iulie, dupa ample manifestatii de sprijin in intreaga tara. Chaudry a fost inlocuit sambata cu Hamid Dogar, a anuntat un purtator de cuvant al guvernului pakistanez.
Canalul privat de televiziune Geo, citat de AFP si AP, a indicat ca decretul prezidential "a fost declarat ilegal de un comitet format din sapte membri si toti judecatorii Curtii au fost impiedicati sa depuna juramantul, in virtutea noii ordini constitutionale provizorii" instituite odata cu starea de urgenta, dupa suspendarea Constitutiei tarii.
Instaurarea starii de urgenta contine o clauza in baza careia aceasta masura exceptionala nu poate fi contestata de nicio instanta judiciara, a explicat pentru France Presse un purtator de cuvant guvernamental. Au circulat zvonuri privind eventuale masuri exceptionale, in cazul invalidarii de catre instanta juridica suprema a tarii a realegerii lui Musharraf in scrutinul de luna trecuta, in conditiile in care mandatul presedintelui in exercitiu expira la 15 noiem