In conditiile in care mai-marii inteleg sa faca din politica fiscala un fel de jihad haiducesc, nu e de mirare ca cei multi si slabi au devenit, dintr-o nevinovata analogie, gaini grase, cu oua de aur, care trebuie jumulite strasnic daca vrem sa traim bine. Spre deosebire de alte fictiuni, fabula cu slabanogul si grasanul, nascocita in atelierul de analogii sapientiale de la Cotroceni, reprezinta, zice-se, emblema unui adevar economic dureros: privatii cei sfrijiti ii poarta in circa pe bugetarii cei umflati. Ca orice discurs, alegoria Presedintelui este o reprezentare a lumii interioare a emitatorului. E usor de observat ca lipsa de osinza trupeasca si conturile bancare il fac pe Mr. President solidar cu patronatul, in timp ce grosolania spiritului si costumele fine il recomanda ca prim bugetar al tarii. Cu alte cuvinte, in aceeasi fiinta se aduna, simbolic vorbind, un slabanog si un grasan. De cind e capul unui stat european, Omul Traian Basescu isi lucreaza intens discursul, asa cum un copil firav si pipernicit trage destoinic de fiare cu gindul ca intr-o buna zi va ajunge campion la culturism. Vorba Omului e simpla ca fraza amarasteanului, zgomotoasa ca motorul de salupa si pe alocuri frusta ca promisiunile unei traseiste. In schimb, discursul Presedintelui e sfatos ca un proverb, miezos ca nuca si elocvent ca o parabola biblica. Omul le zice, Presedintele le impodobeste. Un astfel de mecanism discursiv functioneaza ca motorul in doi timpi. Comprimare si explozie, adica, in traducere libera, schelet ideatic simplut, pentru ca tot omul sa priceapa despre ce este vorba, apoi, bum!, nitica glicerina retorica, pentru un baleiaj mai eficient in vazul si auzul a milioane de teleprivitori. In fata unei asemenea realizari oratorice, Cicero ar fi dat in bilbiiala, Quintilian ar fi luat notite. Daca discursul reflecta cei doi poli figurativi, al sfrijirii si al grasimii, s