Transilvania Fest 2013 aduce la Cluj-Napoca producători locali, meşteşugari şi ansambluri folclorice, care vor anima timp de trei zile Piaţa Unirii. Acestora li se alătură experţii în domeniul gastronomic de la Universitatea Oxford Brookes, care vor face demonstraţii de gătit.
Transformat în festival itinerant de cultură şi mâncare, după ce a debutat în 2005 ca Turda Fest, festivalul se află la ediţia a opta şi este organizat de Asociaţia Transilvania Fest, alături de Primăria Municipiului Cluj-Napoca şi Consiliul Judeţean Cluj, prin Asociaţia Produs de Cluj şi Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj. Totodată, acesta se desfășoară sub Înaltul Patronaj Naţional al Alteţei Sale Regale Principesa Margareta a României şi Înaltul Patronaj Internaţional al Alteţei Sale Regale Prinţul Charles de Wales, potrivit unui comunicat remis ROMÂNIATV.NET.
În cadrul festivalului, peste 100 de producători locali vor participa la târgul din Piaţa Unirii. Vizitatorii vor descoperi produse naturale, cum ar fi mierea cu anason şi fructele în miere, caşul maturat, sucurile şi siropurile, uleiurile presate la rece cu diferite mirodenii – piper roşu, cimbru, busuioc sau ardei iute – dulceţurile şi ceaiuri tradiţionale sau produsele de patiserie.
De asemenea, Piaţa Unirii va găzdui demonstraţii culinare prezentate de Paul Bloomfield, cunoscutul chef londonez pasionat de Transilvania. Acestuia i se vor alătura sous-chef-ul Boysie James Kevill şi o echipă de voluntari de la Oxford School of Hospitality Management. Pe lista preparatelor se află gnocchi şi cârnăciori tradiţionali cu varză kale şi salată de fasole, tocana românească de miel, tarta de măr şi afine şi tortul de trandafiri cu gem de zmeură şi fistic.
"Publicul străin începe să guste bucătăria autohtonă, cu propriile reinterpretări şi arome variate. Avem astăzi variante mo