Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Debut de an şcolar cu pilde pentru “boboci” la Gurghiu

Publicat in Zi de zi - Mures, marți 17 septembrie 2013 ·

Deschiderea noului an şcolar la Colegiul Silvic Gurghiu de luni, 16 septembrie, s-a bucurat de prezenţa unur distinşi oaspeţi printre care deputatul Vasile Gliga, ing. Mihai Gherghel, fost director al liceului, Daniel Tegla, şeful Postului de Poliţie Gurghiu şi părintele Călin Şipoş care alături de elevii şi profesorii liceului au marcat un nou început de şcoală.

“În acest cadru festiv, suntem onoraţi să primim astăzi în şcoală o nouă generaţie de elevi. Vouă, elevilor din clasa a IX-a, vă spunem bine aţi venit la Colegiul Silvic Gurghiu, şi vă felicităm pentru alegerea pe care aţi făcut-o atunci când v-aţi hotărât să vă înscrieţi la şcoala noastră. Şcoala Silvică din Gurghiu, care a împlinit în acest an 120 de ani de existenţă, este şcoala în care am învăţat mulţi dintre noi, mulţi dintre părinţii noştri şi ai voştri şi noi suntem cei care trebuie să ducem mai departe tradiţia acestei şcoli. Cei peste 9.000 de absolvenţi ai şcolii silvice din Gurghiu au purtat cu onoare numele şcolii în toate colţurile ţării dar şi ale lumii. Absolvenţi ai Colegiului Silvic Gurghiu sunt astăzi ingineri şi tehnicieni silvici, şefi de districte sau pădurari care slujesc cu mândrie, onoare şi responsabilitate ,,aurul verde“ al ţării, pădurea”, a precizat Marcel Mândru, directorul Colegiului Silvic din Gurghiu.

Sfat pentru “boboci”

Au urmat la cuvânt oaspeţii deschiderii anului şcolar, după care diriginţii fostelor clase a IX-a, a X-a şi a XI-a, au făcut o analiză a rezultatelor la învăţătură şi purtare a anului şcolar trecut. “Mă adresez bobocilor noştri, elevilor din clasa a IX-a. Dragi elevi, să aveţi încredere în voi, să vă ascultaţi părinţii şi profesorii, să fiţi dornici să învăţaţi din ştiinţa educatorilor voştri şi să vă pregătiţi continuu pentru că de aceşti patru ani va depinde în mare măsură viitorul vostru. Voi sunteţi sensul existenţei părinţilor voştri,

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Iran: Echipele de căutare şi salvare au ajuns la locul prăbuşirii elicopterului lui Raisi. "Niciun semn de viaţă", anunţă televiziunea de stat

News.ro acum 55 minute
Echipele de căutare şi salvare ale Semilunii Roşii au ajuns la locul prăbuşirii elicopterului în care se afla preşedintele Ebrahim Raisi, informează Al Jazeera. Televiiunea de stat a menţionat că nu este "niciun semn de viaţă" la locul prăbuşiri. UP

Răzvan Lucescu e campion cu PAOK în Grecia

Mediafax acum 8 ore
PAOK avea soarta titlului la îndemână, înainte de ultima etapă având două puncte avans faţă de AEK. Pentru a redeveni campioană, PAOK avea nevoie de o victorie în deplasarea la Aris. Thomas a marcat în minutul 30 şi fanii echipei lui Lucescu începus

UPDATE - Aterizarea forţată a elicopterului lui Ebrahim Raisi: Informaţii contradictorii cu privire la găsirea aparatului de zbor. La bord se afla şi ministrul de externe. Turcia trimite echipe de căutare

News.ro acum 8 ore
Elicopterul în care se afla preşedintele iranian Ebrahim Raisi, precum şi ministrul iranian de externe, Hossein Amirabdollahian, a aterizat forţat duminică, în apropiere de graniţa cu Azerbaidjanul. La câteva ore după incident, televiziunea de stat

Marius Tucă Show începe luni, 20 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Gandul acum 19 minute
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Preşedintele Argentinei declanşează un scandal în Spania după ce Javier Milei a numit-o "coruptă" pe soţia premierului Sanchez

HotNews acum 52 minute
Guvernul socialist spaniol l-a chemat duminică pentru consultări pe ambasadorul său de la Buenos Aires, după ce preşedintele argentinian Javier Milei a făcut comentarii critice la adresa soţiei premierului Pedro Sanchez cu ocazia unei reuniuni a ext

UPDATE: Semiluna Roşie dezminte că elicopterul care a aterizat forţat în Iran şi în care se afla preşedintele Ebrahim Raisi a fost găsit de echipele de căutare

News.ro acum 9 ore
Elicopterul care a aterizat forţat în Iran şi în care se afla preşedintele Ebrahim Raisi a fost găsit de echipele de căutare, a anunţat televiziunea de stat, citată de The Guardian. Informaţia a fost însă infirmată de Semiluna Roşie. La câteva minut

Manchester City a câştigat Premier League pentru a patra oară consecutiv

Mediafax acum 10 ore
Guardiola şi Compania au câştigat meciul decisiv al ultimei etape cu 3-1, în faţa lui West Ham United, în timp ce Arsenal s-a impus cu 2-1, împotriva lui Everton, ocupând locul doi în clasament. Ultima etapă a consfinţit şi ultima reprezentaţie a an

„Litoralul pentru toţi” începe în 31 mai, cu tarife de 35 de lei pe noapte

Mediafax acum 8 ore
Potrivit FPTR, preţurile sunt cu până la 70% mai mici decât cele din vârf de sezon pentru că an de an, hoteluri de 2, 3 şi 4 stele din toate staţiunile de pe litoralul românesc se înscriu în acest program. Până acum, peste 65 de unităţi de cazare di

Tenis: Alexander Zverev a câştigat turneul de la Roma

News.ro acum 9 ore
Germanul Alexander Zverev a câştigat duminică turneul ATP 1000 Masters, de la Roma, după victoria obţinută în finala cu Nicolas Jarry. Alexander Zverev (27 de ani, locul 5 ATP), favoritul numărul 3 al turneului, a dispus în finala de la Roma de chil

O diminuare a ajutorului pentru Ucraina, considerată de 40% dintre germani drept soluţie pentru criza bugetară (sondaj)

HotNews acum 10 ore
Un procent de 40% dintre cetăţenii germani chestionaţi într-un sondaj au sugerat reducerea finanţării destinate susţinerii Ucrainei în războiul cu Rusia printre soluţiile pentru bugetul Germaniei, ţară unde o prevedere constituţională limitează marj

Vremea

București
acum

12°
lun.

12°/23°
mar.

15°/25°
mie.

12°/24°
joi

13°/24°
Iasi
acum

13°
lun.

12°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

13°/24°
Constanta
acum

11°
lun.

11°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
lun.

13°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

14°/18°
Timisoara
acum

16°
lun.

15°/22°
mar.

13°/25°
mie.

14°/23°
joi

12°/21°