În capitala Franţei, “tricolorii” joacă sîmbătă de la 22:00 un meci decisiv pentru rămînerea în “cărţile” calificării la Euro 2012
Ca unul care am umblat destul prin lume, mă trezesc adesea întrebat ce capitală mi-a plăcut cel mai tare? Nici n-apuc să zic Londra şi să adaug Viena că interlocutorul se şi miră. “De acord, domnule, dar Parisul?!”. Zadarnic explic că Parisul şi Roma nu pot fi incluse în vreun clasament deoarece, înainte de a fi oraşe, ele sînt istorie, nişte imense muzee în aer liber. Celălalt nu se arată prea convins. Crede că urmăresc să epatez, că fac pe nebunul.
Nici picior de poliţist!
Nu-mi aduc aminte cînd am fost întîia oară la Paris. Probabil în 1984, cu prilejul Europenelor la care a jucat “naţionala” antrenată de Mircea Lucescu. De-atunci, l-am mai vizitat în vreo 6-7 rînduri, dar e prima dată cînd vin aici cu inima strînsă. Rezervat, chiar temător. “Parisul se află în vizorul teroriştilor, care îl ameninţă cu atentatele, aşa că vei descoperi o metropolă ce aduce cu o cazarmă, plină de militari şi de poliţişti!”, m-a avertizat un vechi prieten, sculptorul Christian Breazu, stabilit de decenii pe malurile Senei.
Alarma pare falsă ori măcar exagerată. În primele 10 ore, n-am zărit pe străzile din zona centrală nici picior de poliţist în afara agenţilor ce încearcă să descurce, aidoma unor dirijori în uniformă, un trafic turbat. La fel de nebun ca în Bucureştiul zilelor cu ploaie ori cu marşuri de protest! Oraşul o fi supravegheat mai atent, însă cu discreţie, din umbră. Sutele de mii de turişti trebuie să se simtă în largul lor şi, evident, să scoată banul, să-l cheltuiască. Impresia generală e că japonezii au ocupat Parisul, fiecare dintre ei purtînd o cameră video şi, obligatoriu, cîte două aparate de fotografiat, ba şi trei!
Cald şi muzică
O toamnă dulce ca mierea stăpîneşte Parisul, cu soare şi
