Dacă nu-şi doreşte o soartă chiar mai tristă decât acum – ­când este totuşi principalul partid de opoziţie –, PDL ar trebui să-şi oblige oamenii cu imaginea sever erodată să facă pasul înapoi.

Ceea ce părea improbabil, s-a întâmplat - moţiunea de cenzură introdusă de opoziţie a adunat suficiente voturi pentru a duce la căderea Guvernului Ungureanu, la doar două luni şi ceva de la instalarea acestuia. Să faci un bilanţ al unei guvernări atât de scurte este inutil. În urma sa, nu rămâne nicio realizare remarcabilă, dar nici vreo greşeală monumentală. Datorită mediei de vârstă reduse şi a unei relative bune imagini a membrilor săi, mult deasupra forţelor politice care îl sprijineau, în această perioadă, n-a acumulat nici multă ostilitate asupra sa. A contribuit la asta şi faptul că venea după nenumăratele guverne Boc, care au funcţionat şi ca un fel de paratrăsnet ... cu anticipaţie. Rămâne declaraţia de la plecare a fostului premier Ungureanu, potrivit căreia nu şi-a spus ultimul cuvânt în politică. Fără îndoială că aşa este. La vârsta dumisale, la ambiţia, energia şi determinarea ce-l caracterizează, va mai avea multe de spus, fie în politica românească, fie în cea europeană sau internaţională în general. Poziţiile publice deţinute până acum în ţară - secretar de stat, ministru de Externe, premier -, dar şi cele internaţionale contribuie, pe lângă cele academice, la alcătuirea unui CV ce poate fi invidiat de orice politician, chiar mai în vârsta decât D-Sa, de oriunde din lume. Nici premierul, nici membrii guvernului n-au ieşit rău din această scurtă experienţă a guvernării.

Dar cineva tot a ieşit rău! Fostul premier şi preşedinte al fostului partid de guvernământ, ba chiar partidul însuşi şi suratele sale din coaliţia majoritară trecută. De altfel, căderea guvernului a fost cumva anticipată de valul de plecări din PDL, începând cu cea de calibru a dl