Primarul Craiovei, Antonie Solomon, a predat astăzi cheile a 37 de locuinţe ANL în cartierul Potelu. Azi, la ora 11, cele 37 de familii de tineri căsătoriţi se strânseră în faţa celor două blocuri a căror construcţie a început încă de anul trecut „De atâţia ani am dosarul depus pentru o locuinţă. Stau cu soţul meu şi un copil în casa părinţilor în doar două camere. Era şi cazul să termine odată blocurile astea“, ne-a mărturisit Alina Rusu, de 29 de ani.
Garsoniere pentru unii, apartamente pentru alţii
Din cele 37 de locuinţe, doar 24 sunt apartamente cu două camere, restul fiind garsoniere. Primarul Solomon i-a linişit pe oameni în privinţa chiriei, care va avea o valoare simbolică. „Chiriile nu sunt mari. Pentru garsonieră vor plăti 56 de lei şi pentru apartament 91 de lei. Nu cred că e o sumă foarte mare. În plus, peste trei ani de la predarea lor vor avea posibilitatea să achiziţioneze aceste apartamente la un preţ modest“, a declarat edilul-şef.
Primarul a preferat să le dea cheile noilor chiriaşi, fără să viziteze locuinţele. „Nu mai urc, că le-am văzut o dată. Oricum, sunt mai bune ca celelalte. Meritul este al Agenţiei Naţionale de Locuinţe“, şi-a dat cu părerea Solomon.
O altă veste bună adusă de primar ar fi introducerea transportului în comun în cartierul Potelu. „O să înfiinţăm şi o linie de autobuz care să ajungă până aici. E dificil să mergi până la parc sau în Romaneşti ca să iei un mijloc de transport“, a mai spus acesta. Imediat după ce primarul a plecat au şi apărut nemulţumirile. O tânără care abia a intrase în noua sa locuinţă s-a plâns că uşa nu i se închide bine şi că geamul este spart. „Noi locuinţele astea le luăm pe semnătură. O iau în primire cu geamul spart?“, a spus această supărată foc.
Primăria Craiova mai pregăteşte un lot de aproximativ 120 de locuinţe, construit