Pentru dialogul cu Monica Ridzi de la Zig-Zag, emisiunea de duminică, 5 iulie 2009, am citit, cred, în legătură cu scandalul 2 mai pagini însumând un tratat publicat de Academie. Ca şi în multe cazuri din politică, în acest caz din presă îţi sare în ochi trăncăneala fără rost.

Cu excepţia lui Cătălin Tolontan, care şi-a concentrat ancheta asupra unui singur punct, despre care deţine dovezi, disproporţia dintre banii daţi celor două firme şi banii cheltuiţi efectiv în acţiunea De 2 ori MAI tânăr, restul intervenţiilor din presă se definesc prin abateri halucinante de la subiect. Impresia de linşaj mediatic - despre care am scris - nu vine din urmărirea unei acuzaţii până-n pânzele albe, cum face Gazeta sporturilor, ci din abordarea subiectului la talk-show-uri, fără ca acestea să aducă nimic nou faţă de anchetă, mulţumindu-se doar să înjure pur şi simplu şi, când sunt prezenţi politicieni, să se înjure între ei îndelung şi enervant, dar mai ales din lansarea unor acuzaţii gen se pare că, nu-i exclus ca.

Din experienţa mea de ziarist mai bătrân ştiu că nimic nu ajută un acuzat în legătură cu un subiect precis ca pălăvrăgeala pe subiecte colaterale şi - cum se întâmplă şi în Cazul Ridzi - năpustirea asupra lui cu pumnii. Un jurnalist, mai ales de investigaţie, e asemenea unui procuror. Nu numai în documentare, dar şi în atitudine. Un procuror poate trimite pe cineva la puşcărie chiar şi zâmbindu-i respectivului. Din acest punct de vedere, funambuleasca anchetă parlamentară e o strălucită dovadă. Comisia s-a constituit pentru a descoperi adevărul în legătură cu scandalul Monica Ridzi. Adevărul a fost stabilit însă de Gazeta Sporturilor:

Ministerul Tineretului şi Sportului a dat în chip legal, prin trei contracte, semnate la 22 decembrie 2009, suma de 600.000 de euro firmelor Artisan SRL şi Mark SRL pentru a organiza la nivelul înt