Acum cîţiva ani, undeva în inima Apusenilor, urcam pe munte şi discutam cu un prieten despre un scenariu: eşti căsătorit cu un alcoolic şi dependenţa sa devine din ce în ce mai gravă. Ce faci atunci? Rămîi alături de el/ea şi te străduieşti să-i oferi ajutor să îşi revină, sau pleci pentru a te salva? Fără să stau prea mult pe gînduri, am spus că aş pleca – credeam că nu ai cum să ajuţi un alcoolic cronic şi mi se părea evident că trebuie să protejezi ceea ce ai.
În iulie 2012, acelaşi prieten a prezentat un scurtmetraj la un festival din Kosovo, iar filmul lui a provocat reacţii de indignare. Night Never End (Noapte fără sfîrşit) spune povestea unei fete care nu poate renunţa la o relaţie în care se simte nefericită şi recurge la gesturi disperate pentru a se desprinde de partenerul ei. Lucrurile nu merg aşa cum le plănuise şi se întoarce la vechea stare de fapt. După film, întrebările au fost: „Dar de ce atîta dramă? Nu poate, pur şi simplu, să plece?“. Ei bine, Anna nu putea. Nici eu nu prea înţelegeam de ce nu poate, dar îmi văzusem prietenii trecînd prin situaţii similare şi am acceptat scenariul, fără prea multă curiozitate. Despărţirile sînt grele şi dureroase. A mai trecut ceva timp pînă să-mi dau seama că era mai mult decît o simplă despărţire.
Trei lecţii despre dependenţă
Prima lecţie importantă pe care am învăţat-o de cînd lucrez pentru o clinică de reabilitare este aceea că dependenţa e o boală. Dependenţa nu este un „defect moral“, un blestem asupra familiei, o povară pentru tot restul vieţii. La fel ca diabetul sau ca hipertensiunea, boala dependenţei are anumite simptome, care pot evolua în timp, dar care se pot trata. O persoană dependentă nu este o cauză pierdută, nu trebuie marginalizată, dar trebuie să-şi recunoască boala şi să accepte ajutor. Dependenţa apare cînd viaţa unui individ este controlată de o substanţă chimică (cum