Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cele mai reclamate companii sunt cele din domeniul telefoniei şi de furnizare a energiei

Publicat in Romania Libera, miercuri 6 iulie 2011 ·

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a efectuat în primele cinci luni ale anului 49.620 controale şi a aplicat amenzi în valoare de 56,78 milioane lei, cele mai reclamate companii fiind cele din domeniul telefoniei fixe şi mobile şi a furnizării energiei termice şi electrice.

Din numărul total de controale desfăşurate, în 67,6% din cazuri au fost aplicate sancţiuni contravenţionale (la 33.544 din controale), din care 19.228 s-au dat amenzi, potrivit unui raport al ANPC, citat de NewsIn.

Totodată, autoritatea a primit în primele cinci luni din acest an 20.827 reclamaţii, din care 18.837 cercetate (adică peste 90% din cele înregistrate), iar din acestea 8.605 reclamaţii erau întemeiate, 6.111 neîntemeiate, 1.801 nesoluţionabile (9,6% din cele cercetate), 1.838 reclamaţii au fost redirecţionate altor structuri judeţene, iar 482 retrase.

În ceea ce priveşte ponderea reclamaţiilor înregistrate între 1 ianuarie şi 31 mai, 48,2% din acestea au privit serviciile nealimentare (10.033 reclamaţii), 22,2% (4.630 reclamaţii) erau împotriva produselor nealimentare, în timp ce un procent de 11,2% (2.327 reclamaţii) priveau serviciile financiare.

ANPC a publicat astfel miercuri un Top 10 al celor mai reclamate subpieţe de consum în primele cinci luni ale anului. Pe primul loc, cu 938 reclamaţii primite, se află companile de servicii de telefonie (fixă şi mobilă), pe locul al doilea se află subpieţele privind serviciile de furnizare a energiei termice (909 reclamaţii), apoi serviciile de televiziune prin cablu şi prin satelit (902 reclamaţii), serviciile de furnizare a energiei electrice (865 reclamaţii). Alte subpieţe reclamate au fost cele privind serviciile furnizare a Internetului, servicii de furnizare a gazelor naturale, servicii financiare de credite bancare, produse electronice şi electrocasnice şi terminalele mobile.

În plus,

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Navă sub pavilion Tanzania scufundată în Marea Neagră, în apropiere de Sfântu Gheorghe: Căutările celor trei marinari dispăruţi au fost reluate. Trei nave, mobilizate

News.ro acum 48 minute
Căutările celor trei marinari dispăruţi, sâmbătă, după scufundarea unei nave sub pavilion Tanzania, în Marea Neagră,i în apropiere de Sfântu Gheorghe, au fost reluate duminică. Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au declarat pentru News.ro, că

Producţia de ţiţei a României a scăzut cu 3,4%, în primele trei luni din 2024

Capital acum 15 minute
În primul trimestru al anului 2024, România a produs o cantitate de țiței de 682.400 de tone echivalent petrol (tep), înregistrând o scădere de 23.900 tep (-3,4%) față de aceeași perioadă a anului anterior, conform datelor centralizate de către Inst

Creditorul în criptomonede Genesis Global va returna clienţilor săi aproximativ 3 miliarde de dolari în numerar şi criptomonede în cadrul falimentului

News.ro acum 2 ore
Creditorul în criptomonede Genesis Global a primit aprobarea unei instanţe de a returna clienţilor săi aproximativ 3 miliarde de dolari în numerar şi criptomonede, într-o lichidare în cadrul falimentului, în timp ce proprietarul său, Digital Currenc

Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice a scăzut uşor în martie 2024

Adevarul acum 37 minute
Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice din România era, în martie 2024, de 1.289.540, cu 425 mai puţine comparativ cu luna anterioară (minus 0,04%), aproape 63,9% dintre acestea fiind în administraţia publică centrală, co

Taiwan își intensifică misiunile marine de patrulare odată cu învestirea noului președinte. Temeri legate de acțiuni ale Chinei

HotNews acum 27 minute
Gărzile de coastă taiwaneze şi-au intensificat misiunile de patrulare în cursul weekendului, înaintea învestirii noului preşedinte taiwanez, în apele din apropierea insulei unde navele chineze şi-au sporit prezenţa, relatează AFP, preluată de Agerpr

Marcel Ciolacu anunță investiții record în spitalele din Moldova

Ziua News acum 20 minute
De mai bine de 15 ani se vorbește despre construcția unor spitale regionale, unul dintre ele fiind la Iași. În sfârșit, acest spital devine realitate după ce Guvernul a direcționat resurse semnificative către îmbunătățirea infrastructurii sanitare d

VIDEO Box: Ucraineanul Oleksandr Usik, victorie cu Tyson Fury - A unificat centurile la categoria grea

HotNews acum 3 ore
​Pugilistul Oleksandr Usik l-a învins la puncte pe britanicul Tyson Fury, într-un meci care a avut ca miză unificarea titlurilor mondiale la categoria grea. Partida s-a disputat la Riad, Arabia Saudită. Oleksandr UsikFoto: Mohammed Saad / AFP / Prof

BANCUL ZILEI | O poveste cu final fericit

Gandul acum 2 ore
Bucură-te de această zi de duminică. Redacția GÂNDUL îți oferă un banc amuzant pentru a-ți aduce zâmbetul pe buze toată ziua și pentru a-ți uimi prietenii cu glumele bune pe care le știi. Râsul este o componentă esențială a interacțiunii sociale uma

Stare de alertă maximă. Mai multe localități, evacuate după erupția unui vulcan VIDEO

Ziare.com acum o ora
Vulcanul Ibu, situat pe Insula Halmahera, în estul Indoneziei, a intrat în erupţie, determinând evacuarea a şapte sate, au anunţat duminică, 19 mai, autorităţile locale, citate de Reuters. Vulcanul Ibu a erupt sâmbătă seara, potrivit informaţiilor p

Cod galben de ceaţă în mai multe judeţe din Moldova şi Ardeal

Mediafax acum 5 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie avertizează că duminică este ceaţă densă în mai multe judeţe din Moldova şi Ardeal. Meteorologii au emis avertizare cod galben. Aceasta este valabilă duminică dimineaţă.

Vremea

București
acum

19°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
mar.

12°/25°
mie.

12°/23°
Iasi
acum

19°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
Constanta
acum

17°
dum.

13°/17°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

12°/23°
mar.

13°/24°
mie.

12°/20°
Timisoara
acum

23°
dum.

15°/23°
lun.

14°/26°
mar.

14°/26°
mie.

14°/21°