22 mai 2004, seara. Imi verific e-mailul la unul dintre computerele din lobby-ul de la Al Fanar. Mascota hotelului, un papagal tinut intr-o cusca langa receptie, dialogheaza cu televizorul. Din cand in cand, papagalul tace si atunci fluier putin pentru a-l provoca.
Usa hotelului se deschide si incep sa intre militari americani inarmati pana in dinti ...unu, doi, trei...nu se mai termina. Receptionerul le iese mirat in intampinare. Toti cei de la internet suntem jurnalisti, asa ca ne ridicam si noi, curiosi. Un ofiter ii comunica receptionerului ca cineva din hotel strigase, de la balcon, lozinci in favoarea lui Muqtada Al Sadr; este perioada in care armata Mehdi se lupta cu fortele americane si Muqtada e dusmanul.
Receptionerul incearca sa ii explice ca nu avea cine, intrucat toti clientii sunt oameni de afaceri sau jurnalisti straini. Mai multi militari au pornit deja catre etajul de unde auzisera vocile. Ofiterul il intrerupe pe receptioner si, inainte de a urca, le ordona la doi militari sa ne pazeasca. Nu avem voie sa parasim hotelul, sa urcam in camerele noastre de la etaje, sau sa ne folosim telefoanele sau internetul. "If they move, shoot them" le mai zice ofiterul celor doi soldati inainte de a pleca.
Grupul din lobby se ingrosase, intre timp, si cu cativa angajati irakieni ai hotelului. Nu pricepeau ce se intampla si, cum eram singurul care vorbea ceva araba, imi cer explicatii. Americanii care ne pazeau devin nelinistiti si ma intreaba ce tot vorbim. Le turui ca nu facusem decat sa le descriu situatia irakienilor, apoi ma intorc catre acestia, care incepusera sa se enerveze si vroiau sa urce in restaurantul de la mezanin, pentru a-i convinge ca nu-i o joaca si ca risca sa fie impuscati daca nu stau linistiti.
***
Stiam din proprie experienta cat de scrupulosi pot fi unii dintre militarii americani a
