Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Experţii europeni în misiune oficială în România pentru raportul pe Justiţiei din decembrie. Cum au evoluat DNA, Curtea Supremă, Parchetul General şi ANI şi cum a respectat Ponta decalogul de la Bruxelles

Publicat in Gandul, luni 23 septembrie 2013 ·

Experţii pe Justiţie ai Comisiei Europene sunt de astăzi în vizită oficială în Bucureşti. Misiunea CE are ca obiectiv pregătirea raportului pe Justiţie care va fi publicat la finalul anului. Unele analize arată că de acest raport va depinde integrarea României în spaţiul Schengen. Reprezentanţii CE urmează să se întâlnească cu reprezentanţii Ministerului Justiţiei, Consiliului Superior al Magistraturii, Parchetului General şi ai DNA. O analiză gândul arată că DNA a avut cele mai semnificative rezultate în cele cinci luni ale mandului noului procuror şef Laura Codruţa Kovesi. Curtea Supremă a continuat seria de sentinţe de condamnare în dosare de mare corupţie. La Parchetul General şi ANI nu s-a înregistrat o dinamizare a activităţii.

Purtătorul de cuvând al Comisiei Europene, Mark Gray a confirmat pentru gândul că experţii pe justiţie ai Comisiei se află la Bucureşti. Misiunea de evaluare va măsura modul în care au evoluat instituţiile cheie din sistemul judiciar: Parchetul General, DNA, Curtea Supremă, Consiliul Superior al Magistraturii sau Agenţia Naţională de Integritate, dar şi modul în care politicienii şi-au respectat angajamentele.

În raportul pe Justiţiei din ianuarie, CE a emis o serie de recomandări politicienilor, care în esenţă spun că aceştia nu trebuie să mai intervină în activitatea Justiţiei. În raportul pe Justiţie, una din recomandări era următoarea: "Introducerea unui cadru clar privind interdicţia de a critica hotărâri judecătoreşti şi de a submina activitatea magistraţilor sau de a face presiuni asupra acestora şi asigurarea aplicării eficace a acestor cerinţe. Consiliul Superior al Magistraturii ar trebui să fie invitat să emită un aviz privind dispoziţiile relevante".

Ponta şi atacurile la adresa procurorilor

Primul politician care a încălcat această solicitare a Comisiei Europene a fost chiar Victor Ponta. Pe 7 i

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Locomotivă în flăcări lângă Timişoara. Peste 60 de călători s-au autoevacuat de urgenţă

Ziare.com acum 48 minute
Incendiu cu degajări mari de fum, marţi după-amiază, 30 aprilie, la compartimentul motor al unui tren care staţiona în gara din localitatea Hodoni de lângă Timişoara. Peste 60 de persoane s-au autoevacuat de urgenţă, iar pompierii au intervenit pent

Președintele Iohannis se pensionează oficial

Wall-Street.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis nu va mai preda Fizica la Colegiul Naţional ''Samuel von Brukenthal'', după ce şi-a depus cererea de pensionare pentru limită de vârstă, a confirmat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţea

Băieţelul din Gorj care ar fi fost vândut de familie şi dus în Germania a ajuns înapoi în ţară, fiind plasat alături de sora sa, la o asistentă maternală. Are traume, dar le va depăşi, spun specialiştii

News.ro acum o ora
Băieţelul de şase din Gorj, care ar fi fost vândut pentru câteva sute de lei unui cetăţean german, a ajuns la asistentul maternal din Gorj unde, de câteva zile, se află sora sa mai mare. Pe drumul dinspre Germania a fost vesel, comunicativ, dar cel

Dâmboviţa: Asistent medical, reţinut sub acuzaţia că a bătut două adolescente internate la Psihiatrie

HotNews acum o ora
Un asistent medical de la un spital din Târgovişte a fost reţinut, fiind acuzat că a agresat fizic două minore, de 13 şi 17 ani, internate la secţia de Psihiatrie, relatează News.ro. Spital din RomâniaFoto: Inquam Photos / Cornel Putan Asistentul me

Simona Halep a primit un nou wild card. La ce turneu a fost invitată

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Simona Halep a primit o invitaţie pentru Trophee Clarins, turneu care va avea loc între 13 și 19 mai și la care vor participa alte două românce, Ana Bogdan și Jaqueline Cristian.

Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj. Actorul fusese operat luni la genunchi

HotNews acum 36 minute
Actorul Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj, după ce luni fusese operat la genunchi. Medicii au decis să-l țină sub supraveghere ținând seama de vârsta înaintată, informează Antena 3, preluată de News.ro. Actorul Florin Pi

MAE Atenționare de călătorie în Grecia! Grevă în sectorul transportului public

Ziua Constanta acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români aflați permanent sau temporar ori care intenționează să călătorească în Republica Elenă că miercuri, 1 mai 2024, au fost anunțate greve și perturbări în sectorul transportului public. P

The Weeknd donează 2 milioane de dolari pentru aprovizionarea cu alimente în Fâşia Gaza

News.ro acum o ora
Cântăreţul The Weeknd a donat 2 milioane de dolari pentru a furniza alimente în Fâşia Gaza. Donaţia, prin intermediul fondului său umanitar XO, va permite trimiterea a 18 milioane de pâini către familiile din Gaza, informează BFM TV. Donaţia a fost

Legea privind energia eoliană offshore a fost promulgată

Ziua Constanta acum 4 ore
Președintele Klaus Iohannis a promulgat Legea privind energia eoliană offshore, adoptată de Camera Deputaților în prima parte a lunii, în calitate de cameră decizională. Decret pentru promulgarea Legii privind energia eoliană offshore (PL-x 119/11.0

Circulaţia feroviară, oprită temporar între haltele Palanca şi Simbrea, în judeţul Bacău, după ce un camion s-a răsturnat pe calea ferată/ Un tren pe ruta Braşov-Iaşi staţionează la Palanca

News.ro acum 4 ore
Circulaţia feroviară este întreruptă, marţi după-amiază, între haltele Palanca şi Simbrea, judeţul Bacău, după ce un camion s-a răsturnat pe calea ferată. Un tren pe ruta Braşov-Iaşi staţionează la Palanca, până la eliberarea căii ferate.

Vremea

București
acum

17°
mar.

13°/19°
mie.

11°/20°
joi

13°/17°
vin.

14°/19°
Iasi
acum

21°
mar.

10°/22°
mie.

10°/22°
joi

13°/23°
vin.

13°/24°
Constanta
acum

16°
mar.

13°/16°
mie.

13°/15°
joi

13°/15°
vin.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

10°/22°
mie.

8°/20°
joi

8°/20°
vin.

10°/20°
Timisoara
acum

21°
mar.

12°/22°
mie.

10°/23°
joi

12°/17°
vin.

11°/14°