Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce le doresc capii bisericii timişorenilor de Crăciun: tihnă, sănătate şi voie bună

Publicat in Adevarul, vineri 24 decembrie 2010 ·

Şi în 2010, liderii bănăţeni ai Bisericii Ortodoxe şi cei ai Bisericii Catolice ţin să le readucă aminte timişorenilor că Sărbătorile de Iarnă nu înseamnă bucate multe pe masă şi chefuri, ci "adevărul şi viaţa”, respectiv "o neîntreruptă, caldă şi stăruitoare chemare a omului la adevăr, dreptate, milă, faptă bună, dragoste, rugăciune şi pace”.

Pastorala de Crăciun a lui + Nicolae, arhiepiscop al Timişoarei şi mitropolit al Banatului: "Atotputernicul Dumnezeu a binevoit ca şi în anul acesta - în tihnă, cu sănătate şi voie bună - să retrăim taina cea din veac ascunsă şi de îngeri neştiută a mântuirii noastre: Naşterea Domnului Iisus Hristos. La acest minunat popas duhovnicesc inima noastră saltă de sfântă bucurie, reîmprospătându-şi firea din nesecatul izvor de lumină şi putere care a coborât din cer pe pământ cu prilejul naşterii Mântuitorului Iisus Hristos. Cu toţii suntem încredinţaţi că solia îngerilor din noaptea Naşterii răscoleşte firea noastră şi ne face să cugetăm mai adânc. Înţelesul veştii celei bune de acum 2010 ani: „Întru cei de sus mărire, pe pământ pace, între oameni, bună voire", este ca fiecare din noi să facem tot ce ne stă în putere pentru ca bucuria praznicului să fie cât mai mare, ca toată lumea să se îndestuleze trupeşte şi duhovniceşte din tihna şi harurile lui. De aceea, voioşiei creştineşti din vremea acestor sfinte sărbători, eu îi adaug toată dragostea mea de părinte duhovnicesc, dorindu-vă fiecăruia dintre voi, sănătate, mântuire, spor în toate, pace şi bucurie întru mulţi şi fericiţi ani(...)!"

Pastorala de Crăciun al + Martin, episcop de Timişoara al Bisericii Catolice:

"Crăciunul este mai mult decât oricare altă sărbătoare creştină a anului, sărbătoarea familiei. În plus, anul acesta calendarul rânduieşte sărbătoarea Sfintei Familii, pe care o celebrăm în Biserica noastră Catolică în prima duminică de după Crăciun, foart

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum 43 minute
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

VIDEO Un Boeing 767 și-a pierdut toboganul de urgenţă după decolare şi s-a întors pe Aeroportul JFK din New York

HotNews acum 43 minute
Un avion de tip Boeing 767 de linie aparţinând companiei Delta Airlines, care decola de la New York către Los Angeles, a fost nevoit să se întoarcă din drum după decolare, din cauza unui tobogan de urgenţă, scrie presa americană, potrivit News.ro. a

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum 27 minute
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 3 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Hamas publică o înregistrare video cu doi ostatici israelieni răpiţi la 7 octombrie

News.ro acum 9 minute
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas a difuzat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în atacul său de la 7 octombrie în sudul Israelului şi i-a dus în Fâşia Gaza, relatează AFP. Cei doi ostatici se prez

Drone explozive şi rachete ghidate lansate de Hezbollah în nordul Israelului. „Un atac complex”

Ziare.com acum o ora
Mişcarea libaneză pro-iraniană Hezbollah a anunţat că a vizat sâmbătă, 27 aprilie, două poziţii militare în nordul Israelului, "în ripostă la atacurile inamicului" împotriva "locuinţelor civile" din sudul Libanului. Atacurile au provocat moartea a t

Şeful organizaţiei USR Iaşi, Flilip Havârneanu, anunţă că a depus plângere la CNCD împotriva premierul Marcel Ciolacu pentru „discriminarea moldovenilor”

News.ro acum 4 ore
Liderul filialei municipale Iaşi a USR, deputatul Filip Havârneanu, a anunţat că a depus plângere la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) împotriva premierului Marcel Ciolacu, pentru afirmaţiile acestuia la adresa Moldovei.

Ce suspans! Floretista Mălina Călugăreanu s-a calificat cu emoții la Jocurile Olimpice de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Mălina Călugăreanu (27 de ani) s-a calificat azi la Jocurile Olimpice 2024, câștigând turneul „6 Tickets to Paris” de la Differdange (Luxemburg), competiție continentală care trimite la Paris câte un scrimer european de la fiecare armă.

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 10 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

CORESPONDENȚĂ DIN SZEGED Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen, campioane europene: „Suntem fericite!”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen și-au completat la Szeged palmaresul cu titlul european obținut în proba de dublu vâsle categorie ușoară, ele având în istoria lor comună două titluri mondiale.

Vremea

București
acum

16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

15°
sâm.

7°/20°
dum.

10°/21°
lun.

9°/21°
mar.

9°/20°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

13°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

13°
sâm.

8°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°
mar.

10°/23°