Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Hillary Clinton nu va participa la evenimente de campanie alături de Barack Obama - presă

Publicat in Romania Libera, marți 3 aprilie 2012 ·

Oficiali de rang înalt din cadrul administraţiei au anunţat luni că secretarul de Stat Hillary Clinton nu va participa la evenimente din cadrul campaniei preşedintelui Barack Obama în vederea obţinerii unui nou mandat, pentru a evita politizarea acestei funcţii, relatează Huffington Post, potrivit Mediafax.

Secretarii de Stat nu se implică în campaniile electorale în mod tradiţional. Precedentul deţinător al acestui post, Colin Powell, a evitat, de asemenea, să participe la evenimentele din campania lui George W. Bush pentru obţinerea celui de al doilea mandat.

Deşi a anunţat că se va retrage de la Departamentul de Stat la finalul primului mandat al preşedintelui, Clinton va continua să exercite funcţia de secretar de Stat pe timpul campaniei. Rolul său necesită mai mult decât o abordare diplomatică abilă şi, uneori, apolitică, dar şi o disponibilitate de a călători în întreaga lume.

Chiar şi fără ajutorul lui Clinton, Obama se bucură de o popularitate solidă în râdul alegătoarelor. Un sondaj de opinie Gallup/USA Today publicat duminică arată că preşedintele beneficiază de susţinerea acestei categorii demografice în cinci state-cheie. Conform acestui sondaj, Obama a obţinut 51% din intenţiile de vot, în timp ce principalul candidat republican Mitt Romney a obţinut 42%, după ce cu doar o lună înainte preşedintele se clasa în urma acestuia cu două puncte procentuale.

Cea mai importantă schimbare s-a înregistrat în categoria femeilor cu vârsta sub 50 de ani. La jumătatea lui februarie, mai puţin de jumătate din alegătoarele care fac parte din această categorie îl susţineau pe Obama. În prezent, el este susţinut de peste şase din zece alegătoare, în timp ce Romney a înregistrat o scădere de 14 puncte procentuale, până la 30%.

Acest decalaj nu a evoluat în mod organic. Administraţia a subliniat atât asupra măsurilor promovate de preşe

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

James Murphy, Director Științific și de Cercetare BAT: ”Este imperativ să vorbim cu mai multă claritate despre nicotină versus fumat”

Ziare.com acum 49 minute
Nicotina joacă un rol important în abordarea de reducere a riscurilor asociate fumatului și, deși nicotina dă dependență, aceasta nu este cauza principală a bolilor asociate fumatului. În același timp, Colegiul Regal al Medicilor din Marea Britanie

Doi polițiști au fost împușcați de un bărbat arestat într-o secție de poliție din Paris

HotNews acum 2 ore
Doi ofițeri de poliție au fost împușcați și grav răniți joi seară într-o secție de poliție din Paris de un bărbat care a pus mâna pe arma unui agent, a declarat pentru AFP o sursă apropiată cazului. politie FrantaFoto: Nicolas Guyonnet / AFP / Profi

Putin propune ca Mişustin să fie numit din nou prim-ministru

News.ro acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin a propus ca Mikhail Mişustin să fie numit din nou prim-ministru, a anunţat, vineri, preşdintele camerei inferioare a Parlamentului, ceea ce ar însemna păstrarea şefului tehnocrat al lui Putin la conducerea Guvernului,

De astăzi, 10 mai 2024, începe campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale

Ziua Constanta acum o ora
Campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale începe vineri şi se va încheia pe data de 8 iunie, la ora 7,00. Autoritatea Electorală Permanentă a anunţat că peste 18,96 milioane de cetăţeni cu drept de vot erau înscrişi î

Izvorul Tămăduirii și Hramul Mănăstirii Nucet

Jurnal de Dambovita acum 51 minute
Vineri, 10 mai 2024, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, însoțit de preoți și diaconi, va săvârși Sfânta Liturghie, la Mănăstirea Nucet, cu prilejul sărbătorii Izvorul Tămăduirii - hramul sfântului locaș. Se va merge, apoi, î

Baxuri cu carne împrăştiate pe autostrada A1 în vestul ţării, în urma unui accident

Press Alert acum o ora
Foto: Arhivă Baxuri cu carne sunt împrăștiate pe A1, în zona localității Șoimuș, județul Hunedoara, după un accident. Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, la această oră, circulația rutieră este restricționa

Atalanta Bergamo și Bayer Leverkusen vor juca finala Europa League

HotNews acum 9 ore
Campioana neînvinsă a Germaniei în acest sezon, Leverkusen, s-a calificat în finala Europa League după 2-2 cu AS Roma în manșa retur, revenind pe final după ce fusese condusă cu 0-2. Jucătorii lui Bayer LeverkusenFoto: Hollandse Hoogte / Shutterstoc

Sorana Cîrstea și Jaqueline Cristian, în turul 3 la Roma după meciuri în contrast

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Sorana Cîrstea, 33 de ani, ♦ 32 WTA, și Jaqueline Cristian, 25 de ani, ♦ 68 WTA, au reușit victorii care le duc în turul al treilea în turneul WTA 1000 de la Roma. 11 break-uri, 7 pentru româncă și 4 în dreptul adversarei ei

VIDEO Eurovision 2024: Israel s-a calificat în finala de sâmbătă, în ciuda protestelor din stradă şi a huiduielilor de pe Malmo Arena / Celelalte țări finaliste

HotNews acum 8 ore
În ciuda huiduielilor pe Malmö Arena la finalul prestaţiei concurentei din Israel, Eden Golan, cu melodia „Hurricane”, artista s-a calificat în finala de sâmbătă a Eurovision 2024. În finală vor concura şi Lituania, Austria, Olanda, Norvegia, Grecia

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 13 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

Vremea

București
acum

15°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/16°
lun.

11°/20°
Iasi
acum

15°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/19°
dum.

9°/18°
lun.

7°/17°
Constanta
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

12°/18°
dum.

12°/16°
lun.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

9°/16°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
lun.

9°/22°