Din istorii de viata reconstitui nu doar optiuni, ci si evolutia procesului de schimbare, istoria aservirii ideologice, culturale si morale. Perturbarile de trafic aerian de acum citeva zile m-au silit sa ajung la primul tren care se indrepta spre Iasi, si acesta s-a intimplat sa fie trenul international Bucuresti-Chisinau. Vagoanele acelea greoaie din perioada sovietica au fost ancorate oarecum la spatiul moldovenesc, umanizate cu niste perdelute cochete pe care scrie Moldova si alte citeva ingrediente, dar, in rest, ai senzatia spatiului sovietic. Primul indicator este mirosul de la toaleta, care te trimite la experiente trecute, de acum citeva decenii, cind faceam excursii la Moscova cu trenul acesta care strabatea cimpii intinse din care fusesera evacuate asezarile omenesti si vedeai doar uneori turle sparte de biserici, probabil transformate in magazii. Acum lucrurile se vor mai fi schimbat, poate ca alt fel de tren strabate acum Ucraina si intinsa Rusie, dar la Chisinau au ramas mostenire aceste garnituri care-ti evoca un timp al fricii pe care o incercam noi, turistii romani, in acest lung voiaj pina in capitala URSS. Stimulii vechi se reactiveaza fara sa-i putem controla. Acum insa, de cum urci, esti intimpinat cu bunavointa, conductorul iti explica cum functioneaza totul, iti aduce lenjerie curata, iar un vecin de compartiment iti ureaza, usor ironic, sa te odihnesti bine pina la vama. Aluzia la obstacolul acesta psihologic imi evoca persistenta fricii adinci, mostenire probabil mereu intarita de experiente recente. Aflu ca vama nu se mai face la Nicolina, ci chiar la Ungheni, satucul romanesc care precede marea trecere. Vin echipele reunite care iau totul la verificat. Cind le spun la toti ca noi coborim la Iasi si nu avem a face cu vama, ma privesc cu invidie. O descoperim apoi pe vecina din compartimentul de alaturi, o doamna mai coapta - aveam sa aflam a