Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vosganian: Există o intenţie de colaborare tehnico-militară între Tupolev şi Romaero

Publicat in Capital, vineri 19 aprilie 2013 ·

Autorităţile ruse şi-au manifestat intenţia de a realiza o colaborare în domeniul tehnico-militar, între compania rusă Tupolev şi Romaero, a declarat, vineri, Varujan Vosganian, ministrul Economiei.

”Suntem interesaţi în colaborarea în domeniul tehnico-militar. Există o intenţie manifestată de autorităţile ruse într-o colaborare între compania rusă Tupolev şi Romaero”, a spus Vosganian.

Ministrul Economiei şi şeful Agenţiei Federale Rossotrudnicestvo, Konstantin Kosaciov, au semnat vineri protocolul lucrărilor sesiunii a XI-a a Comisiei interguvernamentale româno-ruse de colaborare economică şi tehnico-ştiinţifică.

”Lucările noastre s-au axat în principal pe mai multe domenii, dintre care aş menţiona domeniul energetic, al agriculturii, transporturilor, al cercetării ştiinţifice. Au fost înaintate propuneri din partea română şi rusă pentru programul de acţiune în scopul dezvoltării care a fost semnat deja la sesiunea anterioară a comisiei mixte. Sunt propuneri interesante, partea română a menţionat o seamă de obiective în domeniul energetic al industriei siderurgice, chimice, agricultură, infrastructură, în care aşteaptă colaborarea mediilor de afaceri din Rusia”, a mai spus Vosganian. Potrivit oficialului, există un interes major al României de a valorifica potenţialul pieţei ruseşti. De asemenea, discuţiile din domeniul energetic au avut o ”pondere importantă”.

”S-a menţionat colaborarea în dezvoltarea infrastructurii pentru depozitarea subterană a gazelor naturale pe teritoriul României, participarea companiilor ruse la construcţia şi modernizarea unor centrale electrice de cogenerare de înaltă eficienţă în România însoţite de furnizarea de gaze naturale pentru funcţionarea acestora. Posibilitatea încheierii unor contracte directe cu Gazprom pentru furnizarea gazelor naturale fără intermedieri, armonizarea p

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Superliga: CFR Cluj – Farul Constanţa 5-1. Clujenii vor evolua în Conference League

News.ro acum 5 ore
Echipa CFR Cluj a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 5-1, formaţia Farul Constanţa, în ultima etapă din play-off-ul Superligii. Echipa lui Dan Petrescu va juca în Conference League. Clujenii aveau nevoie de victorie pentru a fi siguri că î

ANR Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi, suspendată

Ziua Constanta acum 6 ore
Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi în urma naufragiului a fost suspendată din cauza lăsării întunericului. Vă reamintim că accident de navigaţie a avut loc în această dimineaţă la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe. Alerta

Preşedinta Georgiei a blocat legea „agenţilor străini” care a provocat proteste uriaşe în ţară

Mediafax acum 6 ore
Preşedinta Georgiei a respins legea care a declanşat săptămâni de proteste de stradă, potrivit BBC. Marţi, parlamentarii au adoptat legea controversată care cere ONG-urilor şi presei independente care primesc peste 20% din finanţare de la donatori s

Căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropierea de Sfântu Gheorghe au fost suspendate. Anunțul Autorității Navale Române

Ziare.com acum 5 ore
Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au anunţat sâmbătă seara, 18 mai, că au fost suspendate căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropiere de Sfântu Gheorghe. „Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi

Primii pasageri care au trecut prin noul terminal al Aeroportului Oradea au primit cadouri

Mediafax acum 8 ore
Reprezentanţii aeroportului din Oradea spun că este vorba despre un moment istoric. „Azi, 18 mai 2024, Aeroportul Oradea a marcat un moment istoric prin inaugurarea noului său terminal. Inaugurarea noului terminal al Aeroportului Oradea reprezintă o

Armata israeliană a găsit cadavrul unui alt ostatic ucis pe 7 octombrie. Bărbatul se plimba cu bicicleta când a început atacul Hamas

Ziare.com acum 6 ore
Armata israeliană a anunţat sâmbătă, 18 mai, că forţele sale care operează în Fâşia Gaza au recuperat cadavrul unui ostatic ucis de Hamas în atacul din 7 octombrie. Trupul lui Ron Binyamin a fost găsit alături de alţi trei ostatici ucişi, a căror re

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum 9 ore
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Box Alexandru Buleu și Erson Huseim, de la CSM Constanța, învingători în Cupa României (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 5 ore
Doi pugiliști de la CSM Constanța au boxat sâmbătă, 18 mai 2024, la Brăila, în finalele Cupei României pentru seniori U-22 și ambii au coborât treptele ringului victorioși. La categoria 51 kg, Erson Huseim s-a dovedit a fi cel mai formă boxer, înv

Noi tensiuni în cabinetul de război al Israelului: Ministrul Benny Gantz spune că se va retrage din Guvern dacă nu se va adopta un nou plan cu privire la Gaza

HotNews acum 4 ore
Benny Gantz, un popular membru centrist al Cabinetului de război al Israelului, format din trei membri, a ameninţat sâmbătă că va demisiona din Guvern dacă acesta nu va adopta în trei săptămâni un nou plan cu privire la Gaza, decizie care l-ar lăsa

Şef al Poliţiei de Frontieră Galaţi, implicat într-un scandal sexual în care apare o adolescentă

Mediafax acum 12 ore
Ancheta a început după descoperirea unei conversaţii între adolescenta de 14 ani, din judeţul Brăila, şi şeful Poliţiei de Frontieră Galaţi, susţin surse apropiate anchetei. „Referitor la informaţiile apărute în spaţiul public cu privire la un facto

Vremea

București
acum

12°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/23°
mie.

12°/22°
Iasi
acum

10°
dum.

10°/23°
lun.

10°/24°
mar.

11°/25°
mie.

13°/25°
Constanta
acum

10°
dum.

10°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

dum.

9°/22°
lun.

12°/23°
mar.

12°/22°
mie.

11°/20°
Timisoara
acum

14°
dum.

14°/24°
lun.

13°/26°
mar.

15°/26°
mie.

14°/23°