Mesajul a fost trimis. Multumesc!

STUDIU. Ce riscă femeile însărcinate care se expun unui nivel ridicat de poluare

Publicat in Gandul, joi 7 februarie 2013 ·

Femeile însărcinate care se expun unui nivel ridicat de poluare prezintă un risc crescut să nască copii cu o greutate mică. Aceasta este concluzia la care au ajuns oamenii de ştiiinţă de la Centrul de Cercetări de Epidemiologie Mentală din Barcelona, împreună cu experţii de la Universitatea California din San Francisco.

Studiului menţionat mai sus reprezintă cea mai amplă cercetare efectuată până în prezent în privinţa legăturii dintre poluarea aerului şi dezvoltarea fetusului. De-a lungul experimentului, cercetătorii au observat că în zonele în care gradul de poluare a fost mai ridicat şi rata naşterilor de copii cu greutate mică a fost mai mare.

Greutatea mică la naştere - sub 2,5 kg - poate semnala un risc crescut de boli şi de mortalitate infantilă, precum şi probleme de sănătate cronice mai târziu, în cursul vieţii, precizează dr Payam Dadvand unul din principalii coautori.

„Sunt niveluri de poluare a aerului la care suntem expuşi aproape toţi. Particulele microscopice se găsesc peste tot în aerul pe care îl respirăm”, spune şi dr Tracey Woodroof, expert al Universităţii California din San Francisco, notează Agerpres.

Ea remarcă faptul că ţările care au reglementări mai stricte în privinţa reducerii poluării produse de maşini şi centralele pe cărbune se bucură de niveluri mai scăzute ale poluanţilor. „În Statele Unite, am arătat timp de câteva decenii că avantajele pentru sănătatea publică create de reducerea poluării aerului sunt mult mai mari decât costurile”, a mai spus dr Woodroof.

Studiul a luat în considerare 3 milioane de naşteri din nouă ţări şi 14 regiuni din America de Nord, Africa de Sud, Europa, Asia şi Australia, majoritatea datelor fiind strânse la mijlocul anilor 1990 şi la sfârşitul deceniului 2000.

Femeile însărcinate care se expun unui nivel ridicat de poluare prezintă un risc crescut să nască copii cu

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO & GALERIE FOTO Klaus Iohannis, întâlnire cu Joe Biden la Casa Albă. Iohannis: Trebuie să devenim mai puternici din punct de vedere militar. Războiul este în Marea Neagră / Despre sistemele Patriot pentru Ucraina: „Vom discuta în CSAT ce putem să oferim”

Mediafax acum 50 minute
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. Iohannis: Am abordat şi problema României în programul Visa waiver, obiectivul nostru este să îndeplinim toate obiectivele în acest pro

Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD de la Cluj-Napoca la București

HotNews acum 3 ore
Actorul Florin Piersic este transferat marți seară de la Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din Capitală cu un avion SMURD, au declarat pentru HotNews surse medicale. Florin PiersicFoto: AGERPRES „În aceste momente, aeronava se află pe Aeroportul

Iohannis: Este o discuţie destul de intensă despre cine poate să ofere sisteme Patriot Ucrainei/ Este, după părerea mea, inacceptabil să rămână România fără apărare antiaeriană/ Eu cred că vom găsi o soluţie

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că România va continua să sprijine Ucraina, însă a adaugat că, în opinia sa, este ”inacceptabil” ca România să ofere ţării vecine aflate în război singurul sistem de apărare antiaeriană Patriot care este funcţio

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 5 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Nicușor Dan crede că bătălia pentru Primăria Capitalei va fi cu Cristian Popescu Piedone: „E cel mai bine clasat din bazinul PSD”

HotNews acum 3 ore
Nicuşor Dan a declarat marţi că principalii săi rivali în cursa pentru Primăria Capitalei sunt Gabrielea Firea şi, mai ales, candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone, estimând că „mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD

Stormy Daniels detaliază la procesul penal de la New York relaţia sexuală pe care spune că a avut-o cu Donald Trump

News.ro acum 2 ore
Fosta actriţă porno Stormy Daniels, un personaj central în procesul penal cu miză mare al lui Donald Trump la New York, a depus marţi o mărturie crucială despre relaţia sexuală pe care afirmă că a avut-o în 2006 cu fostul preşedinte al Statelor Unit

MAI propune monitorizarea cu brăţări a celor aflaţi sub control judiciar şi arest la domiciliu

Mediafax acum 4 ore
Astfel, conducerea MAI a anunţat marţi că a iniţiat modificarea şi completarea, prin Ordonanţă de urgenţă a Guvernului, a Legii nr.146 din anul 2021 privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare şi execuţional penale. De aseme

Prajitura „le russe”, înlocuită din meniul mesei lui Macron şi Xi, din motive diplomatice

HotNews acum 4 ore
O prăjitură ”rusă” cu praline, o specialitate din Pirinei - care făcea parte din meniul unei mese special pregătită în escapada în Pirineiîn a doua zi a unei vizite de stat a preşedintelui chinez Xi Jinping - a fost înlocuită marţi cu o tartă cu afi

Netflix a anunțat oficial că nu va mai filma în România sezonul 2 al serialului „Wednesday”

HotNews acum 6 ore
Netflix a anunţat marţi începerea filmărilor pentru sezonul 2 al serialului „Wednesday” în Irlanda, confirmând practic informația apărută cu jumătate de an în urmă. Producția primului serial original al Netflix filmat în România se mută astfel într-

Marius Tucă Show începe miercuri, 8 mai, de la ora 19.20, live pe gândul.ro. Invitat: Sebastian Burduja

Cancan acum 2 ore
Invitaul zilei este Sebastian Burduja, ministru al Energiei și candidatul PNL la Primăria Capitalei. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproap

Vremea

București
acum

16°
mie.

13°/17°
joi

12°/16°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

17°
mie.

9°/17°
joi

9°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

11°/19°
Constanta
acum

17°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
sâm.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
sâm.

8°/18°
Timisoara
acum

18°
mie.

13°/21°
joi

10°/18°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/22°