Vaduva regretatului actor american Christopher Reeve, Dana, a redactat o scrisoare adresata familiei, prietenilor si fanilor celebrului interpret al lui Superman, in care povesteste cum au decurs ultimele ore din viata sotului sau, relateaza CNN. "Ziua de sambata, 9 octombrie, a decurs normal, Chris facand exact ceea ce-i placea sa faca mai mult. (...
) A lasat un mesaj telefonic pentru senatorul John Kerry in care isi exprima sustinerea si il incuraja. A urmarit apoi meciul de hockey al fiului nostru, Will, iar victoria echipei acestuia l-a facut sa fie extrem de fericit si bine dispus. Seara am petrecut-o in familie. A vorbit din nou la telefon iar apoi el si Will au urmarit impreuna un meci de fotbal.
Inainte de a merge la culcare a dorit sa manance una din mancarurile sale favorite, curcan tettrazini", scrie vaduva lui Reeve.
In aceasta scrisoare, ea mai spune ca sotul sau avea un moral extraordinar de bun inainte de moarte si era extrem de incantat in privinta filmului pe care il regizase, "The Brooke Ellison Story". Mai mult, povesteste vaduva, chiar daca uneori avea dureri ingrozitoare, Reeve nu obisnuia sa se planga.
"Comentariile sale referitoare la starea in care se gasea pareau mai mult niste observatii decat plangeri sau nemultumiri", mai scrie Dana Reeve. "Superman" s-a stins din viata duminica, 10 octombrie, "cand corpul sau, slabit de infectiile si mai multe afectiuni care au insotit paralizia acestuia de la umeri in jos, a cedat. (...
) In ciuda faptului ca suferea de atata vreme, la 52 de ani, el a plecat mult prea devreme dintre noi. Si-ar fi dorit sa faca atat de multe lucruri...Avea atatea proiecte pe care isi dorea din tot sufletul sa le duca la bun sfarsit, iar copiii lui aveau extrem de multe de aflat de la el.
Tot ce s-a intamplat cu noi ni se pare extrem, extrem de nedrept