Sapte civili au fost ucisi luni, la Teheran, in timpul manifestatiilor de sustinere a lui Mir Hossein Moussavi, dupa ce au atacat o unitate militara, a declarat marti dimineata Radio Payam, postul oficial de radio din Iran.
"Mai multi vagabonzi au atacat un post militar si au vandalizat echipamente publice in apropiere de piata Azadi. Din nefericire, sapte persoane au fost ucise si numeroase altele ranite", a anuntat postul de radio, informeaza Mediafax citand AFP.
Potrivit martorilor, focuri de arma repetate s-au auzit in districtele Velenjak, Jordan si Darous.
Un manifestant a fost ucis luni, iar altii au fost raniti la sfarsitul manifestatiei, ce a reunit la Teheran mai multe sute de mii de persoane care contesta realegerea presedintelui Mahmoud Ahmadinejad, transmite si AFP. Un fotograf a vazut cadavrul unui barbat, in fata unei baze a militiei islamice Basij, care era in flacari. El a facut o fotografie a victimei, cu fata insangerata, transportat de alti manifestanti.
Un corespondent AFP aflat la fata locului a auzit mai multe focuri de arma. El a spus ca mai multe ciocniri au avut loc intre politie si manifestanti, in apropiere de piata Azadi. Zeci de persoane au fost vazute fugind.
Martori au declarat ca, la sfarsitul manifestatiei, persoane in civil au deschis focul asupra protestatarilor. Ei nu pareau sa faca parte din politie.
Pe de alta parte, un fotograf iranian citat de Reuters a declarat ca manifestantii reuniti la Teheran au atacat o cladire a militiei islamice Basij, care a deschis focul.
Duminica, un alt jurnalist AFP a spus ca a vazut oameni imbracati in civil pe motociclete, trangand in aer pentru a-i speria pe manifestanti.
Protestatarii au dat foc la cauciucuri si cosuri de gunoi in apropiere de piata Azadi, dar au incendiat si cel putin trei motociclet