Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Craiova: Poliţistul care s-a împuşcat de trei ori în cap a intrat în comă

Publicat in Adevarul, miercuri 6 ianuarie 2010 ·

Starea lui Constantin Gongea (49 de ani), poliţist în comuna Brastavăţu-Dolj, care a încercat să se sinucidă după ce a provocat un accident de circulaţie, este tot mai gravă.

Agentul va fi supus mâine unei tomografii. "Pacientul este în comă superficială. Problema nu este la scoaterea glonţului din cap, ci cu leziunile cerebrale cauzate de trecerea glonţului prin creier. Mâine îi vom face tomografie", a declarat dr. Alexandru Cameniţă (foto jos), şeful Secţiei de Neurochirurgie de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Craiova.

Din cele trei gloanţe pe care şi le-a tras sub maxilar, două l-au nimerit şi l-ar fi putut omorî pe loc.

Conducerea Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) Olt a început o anchetă internă în acest caz. "Bărbatul este cercetat penal şi, în funcţie de decizia instanţei de judecată, vom stabili dacă va fi exclus sau nu din Poliţie", a declarat Claudia Radu, purtător de cuvânt la IJP Olt. Procurorii au demarat o anchetă în acest caz. “Poliţistul este cercetat pentru conducerea unui autoturism cu o îmbibaţie alcoolică peste limita legală şi vătămare corporală din culpă. Ancheta este în derulare. Aceste infracţiuni se pedepsesc cu închisoare între şase luni şi cinci ani”, a declarat procurorul Eugen Iacobescu, din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt. la nivelul Inspectoratului Judeţean de Poliţie (ISJ) Olt a fost început cercetările.

Constantin Gongea lucra de mai bine de un an în comuna Brastavaţu - Olt, fiind domiciliat în satul vecin, Vişina Nouă. Noaptea trecută a plecat de acasă, şi-a luat la revedere de la familie, pe care a anunţat-o că pleacă la serviciu."Ne-am văzut seara. Nu mi-a dat motive de îngrijorare. Nu ne-am certat şi n-aveam probleme în familie", ne-a spus Floriana Gongea, soţia agentului (foto jos).

Agentul nu a ajuns la locul de muncă. Pe DJ 544 a izbit doi pieton

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului în perioada următoare

Ziua Constanta acum o ora
Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada 9-13 mai 2024 Joi, 9 mai, - va face parte din soborul de arhierei care va oficia Sfânta Liturghie de hram la Catedrala episcopală „Învierea Domnului” şi „Sf. M. Mc. Gheorghe” din municipi

Directorul Institutului Balș, unde este internat Florin Piersic: Nu se discută acum despre o infecţie care să îi pună viaţa în pericol

HotNews acum 2 ore
​Adrian Marinescu, ​directorul medical al Institutului „Matei Balş”, spital în care este internat Florin Piersic, a declarat, miercuri, că nu se discută la acest moment despre o infecţie care să îi pună actorului viaţa în pericol. Amintim că Florin

Ministerul Energiei: Preţurile facturilor la gaze şi electricitate, mai mici faţă de preţurile plafonate

Mediafax acum 2 ore
Preţurile facturilor la gaze naturale au scăzut în luna aprilie cu 25%, iar cele la electricitate cu 15% faţă de preţurile maximale plafonate, potrivit Ministerului Energiei. „Au fost emise primele facturi pe luna aprilie la gaze şi energie electric

Primăria Capitalei, dată în judecată. Instituția, acuzată că a retrocedat abuziv 12 hectare de pădure urbană din Parcul IOR

Ziare.com acum 3 ore
Asociaţia Grupul de Iniţiativă Civică IOR-Titan a anunțat miercuri, 8 mai, că a dat în judecată Primăria Capitalei pentru a recupera 12 hectare de pădure urbană din Parcul IOR despre care afirmă că au fost retrocedate ”în mod abuziv” în mai 2005. ”A

Cod galben de viituri pe râuri din 17 judeţe

Mediafax acum 6 ore
Specialiştii INHGA au instituit Codul galben începând de miercuri, de la ora 12.00, până joi la ora 8.00. Astfel, vor fi afectate anumite sectoare de râuri din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Săla

Oligarhul ucrainean Igor Kolomoiski, investigat pentru comandarea unui asasinat / El a jucat un rol cheie în ascensiunea actualului preşedinte Volodimir Zelenski

G4Media acum o ora
Procuratura ucraineană a anunţat miercuri investigarea unui „faimos om de afaceri”, acuzat deja de alte delicte, pentru comandarea unei crime ce urma să fie comisă de un grup de asasini plătiţi, relatează agenţia EFE, citată de Agerpres. Comunicatul

Cauzele șomajului de lungă durată în România: deficitul de competențe și munca la negru - raport UE

HotNews acum o ora
Factorii care explică şomajul de lungă durată în România includ deficitul de competenţe şi o pondere semnificativă a muncii la negru, care era estimată la 1,4 milioane de persoane, arată o analiză de ţară a Comisiei Europene publicată miercuri, info

Ciolacu, despre datoria publică de peste 52%: De la guvernarea domnului Cîţu

Mediafax acum 3 ore
Nivelul mare al datoriei publice este cauzat de guvernarea Cîţu, afirmă premierul Marcel Ciolacu. El spune că „în decursul acestui an, datoria publică va scădea la 48-49%”.

Măsura PSD de plafonare dă rezultate, prețul gazelor s-a ieftinit cu 20% în ultima lună

Ziua News acum o ora
Luna aprilie a înregistrat o scădere record de 20% a pretului final la gaze. Conform sumelor facturate de cel mai mare producător de gaze din România, Engie, pentru luna aprilie prețul final a fost de 0,23 lei/kWh, cu 20% mai mici față de luna marti

Extrema dreaptă germană face "propagandă pentru Putin şi spionaj pentru Rusia", acuză Ursula von der Leyen cu o lună înainte de alegerile europene

Ziare.com acum o ora
Cu o lună înainte de alegerile europene, Ursula von der Leyen, aduce acuzații grave extremei drepte germane, susținând că face "propagandă pentru Putin" şi "spionaj pentru Rusia", relatează AFP. La congresul de la Berlin al formaţiunii Uniunea Creşt

Vremea

București
acum

18°
mie.

15°/19°
joi

12°/18°
vin.

10°/20°
sâm.

9°/22°
Iasi
acum

17°
mie.

10°/17°
joi

10°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

9°/21°
Constanta
acum

14°
mie.

13°/17°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

13°/16°
joi

8°/12°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

19°
mie.

13°/21°
joi

11°/17°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/21°