Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Guvernul înfiinţează oficial Autoritatea de Supraveghere Financiară. Favorit la conducere: Florin Georgescu

Publicat in Gandul, marți 18 decembrie 2012 ·

Guvernul a avizat, prin ordonanţă de urgenţă, înfiinţarea Autorităţii de Supraveghere Financiară, a declarat pentru MEDIAFAX premierul Victor Ponta, precizând că Ministerul Justiţiei va reglementa în perioada imediată şi ultimele detalii privind noua structură.

Megainsitituţia unică gândită să preia atribuţiile şi tot personalul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, a Comisiei Naţionale pentru Valori Mobiliare şi a Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private ar urma să fie condusă de Florin Georgescu, actualul ministru al Finanţelor, au confirmat pentru gândul surse oficiale.

Unificarea va fi făcută până cel mai târziu pe 15 martie, iar conducerea instituţiei - un consiliu de 15 membri între care preşedintele şi cei trei vicepreşedinţi - va fi numită de parlament. Numirea membrilor Consiliului ASF se face pe o perioadă de 5 ani, cu posibilitatea reînnoirii mandatului.

Noua structură va reglementa piaţa asigurărilor, a bursei şi a pensiilor private, mai exect va face reguile pentru tranzacţii de 6 miliarde de euro pe an, din care 2 miliarde reprezintă doar piaţa fondurilor de pensii private.

Discuţiile despre o autoritate unică în acest sens se poartă între BNR şi guvern de aproape un an, însă punerea în practică era estimată cel mai devreme la finalul anului viitor, susţin sursele citate. Calculele politice, bazate pe majoritatea de peste 65% care susţine guvernmul din parlament a grăbit însă lucrurile.

Pentru a justifica urgenţa, Guvernul invocă disfuncţionalităţile constatate, mai ales în ultima perioadă, în activitatea desfăşurată în sectorul pieţei de capital şi cel al asigurărilor, care impun adoptarea unor măsuri de ordin legislativ pentru asigurarea eficientizării activităţii de supraveghere sectorială realizată în afara ariei de competenţă a băncii centrale.

Guvernul a avizat, prin ordonanţă de urgenţă,

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum 4 ore
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum 6 ore
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum 7 ore
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 9 ore
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 9 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

Erdogan afirmă că a suspendat orice legătură comercială cu Israelul pentru obţinerea unui armistiţiu în Gaza

G4Media acum 5 ore
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat vineri că suspendarea relaţiilor comerciale cu Israelul, anunţată cu o zi înainte, vizează să „forţeze” ţara să accepte un armistiţiu în Fâşia Gaza, relatează AFP, preluată de Agerpres. „Am luat anum

Ionuţ Stroe, întrebat dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale: Este un subiect pe care îl vom aborda după data de 9 iunie

News.ro acum 4 ore
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a afirmat, vineris eară, că, după alegerile din 9 iunie, se va discuta la nivelul coaliţiei de guvernare dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale. Până atunci, însă ”evoluăm în ecuaţia alegerilor

O ofensivă israeliană asupra Rafah „ar putea duce la o baie de sânge”, spune șeful OMS

HotNews acum 3 ore
O ofensivă terestră a armatei israeliene asupra orașului Rafah, în sudul Fâșiei Gaza, „ar putea duce la o baie de sânge”, a avertizat vineri șeful Organizației Mondiale a Sănătății pe rețeaua de socializare X. Civili palestinieni lângă o clădire dis

Locul din România unde se află CEA MAI FRUMOASĂ stradă din Europa / Puțini știu despre ea

Gandul acum 8 ore
Cea mai frumoasă stradă din Europa este România. Aceasta are un aspect feeric în această perioadă, datorită cireșilor japonezi. Vestul țării se poate „mândri” cu faptul că are cea mai frumoasă stradă din Europa. Strada, situată lângă Parcul Rozelor

O americancă a câștigat de două ori premii de 1 milion de dolari la loto în 10 zece săptămâni

HotNews acum 11 ore
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

Vremea

București
acum

13°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

17°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/26°
mar.

14°/26°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/20°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
Timisoara
acum

12°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°