Chiar dacă de o bună bucată de timp Universitatea Craiova nu mai depășește stadiul de discuții și machete de stadion, fotbalul de dincolo de Jiu dovedește că viitorul său este asigurat.
Au dovedit-o sâmbătă la Arad puștii de la CSS Corabia care au câștigat Cupa Hagi Danone și vor reprezenta România la Cupa Mondială Danone, între 5 și 7 septembrie, la Londra..
Plecați din același oraș unde se năștea Ion Oblemenco, tunarul de pe Central, „corăbierii” antrenați de Gigi Valcu au dovedit că fotbalul respiră cu putere pe malul oltenesc al Dunării. Finala jucată pe o ploaie mocănească, în fața celor de la Sporting Junior Vaslui a fost una fără istoric. La pauză, tabela consemna un sec 3-0 pentru olteni.
Vasluienii nu au cedat și s-au luptat până la epuizare pentru a reveni în meci. Corabia nu s-a înclinat în fața bravilor moldoveni, reușind chiar să marcheze pentru 4-0 pe final de meci. Trofeul competiției le-a fost înmânat chiar de Gică Hagi, cel care zguduia bara porții pe vechiul Wembley acum aproape 30de ani.
Premii speciale individuale au fost acordate lui: Dragoș Diaconu (CSS Corabia) – cel mai bun portar, Alin Fica (CSS Corabia) – cel mai tehnic jucător, Jovan Markovic (CSS Corabia) – golgheterul turneului și Alex Codreanu (Sporting Junior Vaslui) – cel mai bun jucător.
.