ANALIZĂ. Perspectiva ca Iranul să fie atacat din cauza programului nuclear se conturează tot mai clar, iar consecinţele sunt greu de anticipat. De 32 de ani, iranienii trăiesc, nu neapărat cu teama dar în mod cert cu perspectiva unui atac din exterior. Sursa: AGERPRES Revoluţia islamică din 1979 i-a făcut nefrecventabili. Războiul cu Irakul în care Iranul s-a trezit singur împotriva tuturor, le-a accentuat iranienilor ideea că se află într-o cetate permanent asediată. Posibilitatea ca ţara să fie atacată a avut însă şi beneficii pentru regim, care a marşat pe idee, argumentând mereu că unitatea internă este o chestiune de supravieţuire în faţa asalturilor externe, fie ele eventual militare fie de destabilizare prin alte metode, ca propaganda prin media străine cu canale dedicate Iranului.

Eventualitatea unui atac a motivat şi o permanentă vânătoare de spioni, uneori justificată alteori nu. După ani lungi de propagandă, dacă în urmă cu câteva luni,pentru mulţi iranieni sloganurile legate de un atac militar erau doar zgomote care le treceau pe lângă ureche, acum perspectiva se conturează mult mai clar şi chiar încep să îşi pună problema, că, după cum se exprima un blogger conservator, a venit rândul Iranului pe lista celor care vor să transforme Orientul Mijlociu. Un ghem de scenarii imprevizibile Mai mulţi analişti iranieni susţin că forţe externe, poziţionate în SUA, Israel dar şi în regiune (Qatar, Arabia Saudită) nu mai au răbdare să aştepte o « primăvară iraniană » şi ar fi decis să aleagă varianta militară. Problema este că Iranul indo-european reprezintă încă, după ani de studiu, o enigmă, un ghem de scenarii imprevizibile, imposibil de judecat după reacţiile şi mentalităţile din spaţiul arab, semit, din jur. De exemplu, spiritul naţionalist şi mândria de popor vechi, moştenitor al Imperiului Persan, alergia la interferenţă ori, cum este percep