Pe durata turneului final, un bilet valabil două zile pe toate mijloacele de transport în comun va costa 10 euro, iar ora de parcare - 3 euro. Sursa: Sorin AntonescuSursa: Octavian Cocoloş
1 /.
Naţionalele calificate la Campionatul European din Austria şi Elveţia freamătă la un loc cu propriii suporteri, în aşteptarea zilelor în care lumea se va învârti în jurul unei mingi de fotbal. Organizatorii turneului final s-au pus şi ei încă de pe acum în mişcare, dând drumul „maşinăriei“ de produs bani şi spectacol.
Primăria din Viena, oraşul în care se vor disputa şapte partide ale turneului final (dintre care două sferturi de finală, o semifinală şi marea finală), şi-a trimis special la Bucureşti o reprezentantă pentru a le face românilor o prezentare a locurilor şi a cazurilor cu care se vor confrunta la Euro.
Ingrid Kunz, de la Serviciul de Presă şi Informaţii al Municipalităţii Viena, care ocupă şi un post în structurile de coordonare şi informare ale Europenelor, i-a pus ieri în gardă pe fanii tricolorilor.
Chiar dacă referirile ei s-au concentrat asupra oraşului Viena, situaţiile nu vor diferi în celelalte localităţi. În condiţiile în care microbiştii români şi-au exprimat dorinţa de a-şi petrece concediul de vară în Austria şi Elveţia, fiind decişi să-şi continue sejurul chiar şi dacă România va fi eliminată din competiţie, informaţiile venite dinspre oficialităţile de la Viena sunt de interes major.
„Lăsaţi-vă maşinile acasă!“
Românii care vor merge cu maşina la Euro vor lua contact cu competiţia încă de la graniţă, unde vor primi, gratuit, broşuri cu informaţii ajutătoare privind hotelurile, stadioanele şi parcările.
Greul va începe însă din acel moment. Locurile de parcare gratuite sunt mai rare în cele două ţări decât caprele negre la noi, iar cele „cu plată“ au preţu