Lucrările vor începe în primăvara anului viitor, iar investiţia pentru construcţia pasajului subteran denivelat va fi de 58 de milioane de euro. Construcţia pasajului rutier face parte din acelaşi proiect care vizează amenajarea unei parcări subterane cu peste 600 de locuri în aceeaşi zonă a Capitalei.
Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) a aprobat, în ultima şedinţă, documentaţia tehnico-economică a investiţiei, ce vizează construirea unui pasaj rutier subteran pe Bulevardul Aviatorilor, urmând ca Primăria Capitalei să înceapă licitaţia pentru demararea lucrărilor.
Astfel, construcţia pasajului ar trebui să înceapă în luna martie a anului viitor, iar după un an şi jumătate de lucrări şi restricţii, şoferii vor putea circula printr-un nou pasaj şi vor scăpa de aglomeraţia din zonă. „Pasajul este o construcţie unitară cu parcarea subterană ce se va construi în zona respectivă. Este o zonă circulată, iar pasajul va ajuta la descărcarea fluxului de maşinice vor circula pe viitoarea Autostradă 3”, a declarat Ion Dedu, director la Direcţia de Transporturi a Primăriei Capitalei.
Lungimea pasajului: 1.400 de metri
Potrivit raportului de specialitate întocmit de Direcţia de Infrastructură, „intersecţia Charles de Gaulle constituie un punct nodal de tranzit auto aflat la confluenţa unor mari artere de circulaţie: Bulevardul Aviatorilor, Bulevardul Constantin Prezan, Calea Dorobanţilor şi Bulevardul Primăverii. Datorită disfuncţionalităţilor circulaţiei rutiere în intersecţia menţionată este necesară optimizarea traficului rutier cu reconfigurarea acestei zone prin construirea pasajului”, se arată în raport.
Pasajul va avea o lungime de aproximativ 1.400 de metri, iar finanţarea va fi asigurată din bugetul local.
Pentru construirea pasajului rutier subteran sunt necesare lucrări de structură, de arhitectură, de reconfigurare