Pauza s-a teminat. Condica de prezenţă a preliminariilor CM lasă în urmă, până spre toamnă, clasamente provizorii şi amintirea unui fotbal mai mult improvizat decât jucat de-adevăratelea. Cramponaţii cu sarcini naţionale s-au întors în cotonogeala campionatelor interne, acolo unde înjurătura de rutină ia locul înaltei bălăcăreli patriotice. Revolta cetăţenească provocată de fotbalul mototolit în Ungaria şi la Amsterdam dă semne de oboseală. Doar persecutaţii ideilor puţine şi fixe se mai hrănesc din purgaţia vinovăţiilor imaginare. Dar minciuna nu le poate proteja şoriciul la infinit. Realitatea îi striveşte cu argumente incontestabile.

Dumitru Dragomir judecă fotbalul în limitele strâmte care l-au consacrat. Nu rămâne însă niciodată în pană de discurs. Dimpotrivă. Când dă drumul vorbei bate recorduri ale nelimitării, fiind motorizat de fudulia greţoasă care-i răsfaţă existenţa şi de tenacitatea cu care îşi protejează interesele personale. Scornicitul fotbalului a făcut dovada exemplară a acestor dezvoltări viscerale în neiertarea cu care-l tratează pe Victor Piţurcă. Preşul de la LPF nu poate trece cu vederea faptul că selecţionerul l-a debarcat din avionul naţionalei. A încercat Dragomir să salvede aparenţele afirmând că a renunţat la deplasare din proprie iniţiativă. S-a dat răcit, s-a dat gripat, s-a dat virusat. Dar în tot acest timp nu a fost cutreierat decât de o singură idee. Răzbunarea. Armă care-l caracterizează de minune.

Evoluţiile slabe ale naţionalei i-au dat apă la moară Dragomirului. Și acesta n-ar fi greşit dacă ar fi proptit înjurătura în prestaţia cramponaţilor. Dar omul era persecutat de alt gând. În orbirea sa, ca să nu-i zic altfel, Dragomir a pledat doar pentru sacrificiul ritualic al ţapului ispăşitor. Debarcatul a susţinut sus şi tare că avem un fotbal valoros, că avem un fotbal mondial şi că nici un adversar nu ne-ar st